Ce greșeli fac PRii artiștilor (partea 1)

Posted: December 14, 2010 in Muzica

Acest articol este dedicat artiștilor cântători din România. Vroiam să-l scriu demult, dar abia acum am reușit să adun suficiente frustrări încât să pot sintetiza în câteva cuvinte ce greșeli fac cei care se ocupă de artiști, vis a vis de oamenii de radio și de media în general. Le-am făcut și eu, dar abia acum văd, din afară, cît de… pionieră eram. Sîntem însă aproape în 2011 și mă gîndesc că era asta a pionieratului ar cam trebui să se termine și să intrăm și noi în rîndul lumii. De aceea am să încerc să vă împărtășesc cîteva lucruri pe care le-am realizat în timp și care cred eu, trebuiesc scoase din activitatea managerului, sau impresarului sau PR-ului unui artist.

Mă uitam ieri, din greșeală, la Poveștirle penibile și mi-a atras atenția invitata celui mai penibil dintre gay, o fotomodeală din străinătate. Alături de ea, în studio, 2 fotomodele autohtone, care-și descriau experiențele și cum pozează ele pentru calendare, pentru mai puțin de 1000 de euro și cum deseori, prin cluburi defilează în lenjeria lor intimă, adusă de acasă. Nu am văzut om mai mirat decăt domnișoara din străinezia, la auzul acelor vorbe. De fapt era uluită, nu înțelegea cum e posibil așa ceva și repeta într-una “that’ s not modelling, that’s no fashion!”

Am constatat cu această ocazie că noi încă ne jucăm în domenii precum moda, arta, muzica, entertainmentul în general. La noi încă e o mare mahmureală, la 21 de ani de la Revoluție încă nu ne-am trezit. E un balamuc total în tot ce facem. Modelele defilează cu lenjerie intimă de acasă prin cluburi în care s-a investit uneori chiar și un milion de euro, dar care nu sînt dispuse să plătească pentru entertainment, vor totul moka dacă se poate, sau cu bani extrem de puțini. Pentru că la noi așa e businessu’ . Îți faci un club care te costa de te îndoaie și mai departe nu prea gîndești. Forța de muncă, promovarea, prezentările, grafica, reclama, pe astea nu le pune nimeni la socoteală. Pentru că se poate. Și atunci fetele ălea defilează moka, artiștii cîntă pe bani puțini, totul doar pentru a avea activitate și pentru, de ce să nu admitem, satisfacerea orgoliului personal.

Nu odată am auzit artiști jurîndu-se că nu mai merg niciodată să cînte la zilele berii, sau chiolhanul de la Mizil, banii lor depinzînd de niște înfruprați din bugetul statului, care de multe ori uită să-i plătească sau se comportă cu aceștia ca la mahala. Pentru că în Ro sînt doar cîteva trupe și artiști care țin la standardele lor și asta pentru că își permit. Ceilalți se vînd pe nimic, prostituîndu-se pe o scenă, fără ca nici măcar să-și dea seama. Nu mai vorbesc de prostituția de la televizor, unde moderatorii se întrec în a face celebre niște neisprăviți loviți de soartă. Deoarece poporul încă se amuză la așa ceva. Și pentru că nici ei nu au prea multă minte în cap, sorry, dar au devenit la fel de penibili, ca și invitații lor.

Revenind la PR și manageri stau și mă gîndesc dacă nu ar trebui să aibă mai multă responsabilitate atunci cînd iau cariera unui artist în management. În primul rînd mulți nu știu să scrie. Dau niște comunicate de presă de mă doare capul cînd le citesc, pentru că sînt certați nu numai cu limba română, ci și cu felul în care se adresează, mai ales atunci cînd este vorba despre artiști noi. Trimit piese la radiouri și comunicate de presă care intră în spam, nu știu să se adreseze și au impresia ca artistul lor este cel puțin Dumnezeu pe pămînt și a făcut niște lucruri atît de extraordinare încît ar fi o greșeală să nu le acorzi o deosebită importanță. Vorbesc de PRii angajați direct de artist, sau mai nou de manager/impresar, că tot nu s-a făcut încă distincția asta la noi.

Hai să dau și un exemplu de mail: ” Buna ziua! Dupa cum probabil ati aflat de ceva vreme am lansat noul nostru single “lalalala”. Ne-ar interesa un feedback din partea d-voastra si in cazul in care deja ruleaza in playlist-ul radioului  va intrebam daca doriti un ID.
Asteptam cu interes un raspuns din partea d-voastra. urmează linkuri la care trebuie să te duci să asculți”. La final un ” cu stima X-ulescu”. Acum vă întreb pe voi, indiferentd e domeniul în care lucrați: cît vă atrage un astfel de e-mail trimis la o listă de  o mie de persoane, îți mai vine să-ți dai cu părerea? Îți mai vine să răspunzi? Dacă lista e așa de mare poate habar nu au cine le răspunde și te trezești c-ai vorbit degeaba. Dar hai să spunem că dai feedback, le spui că nu-ți place piesa. Urmează un potop de argumente, cum că greșești, că piesa este extraordinară, că deja e distribuită în nu știu cîte țări, ba chiar celebră acolo. mai să fie? Pai și de ce mai vrei feedback din Ro, daca deja ești artist internațional?

Va urma (pentru că s-a făcut 1 noaptea și am scris deja prea mult ca să nu vă plictisesc 🙂 Pînă atunci citiți și TOP 15 MOTIVE PENTRU CARE NU MI-AS FACE CASA DE DISCURI

Advertisements
Comments
  1. alin says:

    Interesant articol. Chiar astept cu nerabdare si continuarea.Sunt curios ce sfaturi le poti da celor implicati.
    Si apropo, ai incercat vreodata sa promovezi un artist in Romania? Te-ai lovit de “peretii inutili” din radiouri si din media in general?

  2. Diana Singer says:

    Alin- am sa scriu si despre asta. Pina atunci citeste si TOP 15 MOTIVE PENTRU CARE NU MI-AS FACE CASA DE DISCURI

  3. Tavi says:

    Frumos spus Diana…. e un subiect delicat la moda e scandul de cartier si ce a mai facut Mos Gheorghe din Vaslui pana si pipitele gen Strutu sau ex sotia manelistului are un show la Canal … dar la fel e si in Italia vezi Pomerrigio Cinque sau Domenica in si Domenica Cinque si in Franta la fel..( vezi Micheal Vendetta) deci scandalul inseamna promovare…

  4. Dana Gont says:

    Ce ai apucat tu sa scrii aici e doar o mica introducere. Am lucrat cu PR-i de artisti cam 15 ani… cu multi, tu stii.
    O sa te las pe tine sa-ti scrii articolul, vreau dar A-ul din ABC sa-l zic: daca esti PR (sau “Piar” cum mi-a scris mie o tanti acum cativa ani) RASPUNDE LA TELEFON! E posibil sa nu poti o jumatate de ora, o ora, doua… 5. Dar daca te-am sunat cu treaba o zi intreaga si nu am dat de tine, esti la fel de bun ca si cand nu ai fi! Caci in mod special televiziunea are nevoie de reactii prompte, iar tu esti o interfata de COMUNICARE si PROMOVARE, nu o bariera intre presa si artist.
    Gata, ca ma aprind. E parerea mea 🙂

  5. Diana Singer says:

    Dana: right! Asta e una dintre multele greseli. Am sa scriu curind partea a doua. Ca si consolare; sa stii ca genul acela de PR nu are in general nici un fel de reactie. nici la colegii de birou, nici la stimuli exteriori, cum ar fi ploaie, vint sau anotimpuri :))) cu alte cuvinte, stii…vorba cintecului cu oile placide 🙂

  6. Adriana says:

    Buna ziua! Am gasit acest site cand cautam “cum sa devin cantareata” pe google. Am incercat sa intreb pe niste site-uri si blog-uri si lumea ma insulta si mi-au scris ca nu pot sa fac nimic in Romania daca nu vreau sa fiu pitipoanca,, este adevarat ??? Eu vreau doar sa cant, chiar nu pot face nimic in Romania ? Sunt saraca nu pot pleca in alta tara, abia traiesc aici… Va rog frumos sa-mi raspundeti!!

  7. Diana Singer says:

    Draga mea, lasa-i pe hateri cu treaba lor. Tu vezi-ti de treaba ta. Si nu uita; totul incepe cu o idee buna:)

  8. adriana says:

    Daca pot face ceva ce ar trebui sa fac?

  9. adriana says:

    Adica se poate sa pun niste cantece pe net ? Si in legatura cu drepturile de autor, cum le obtin ? Si cum gasesc niste oameni care sa lucreze pentru mine, sau ma gasesc ei, si cum trebuie sa-i platesc ?

  10. Diana Singer says:

    sigur ca poti. oameni gasesti pe net. ii platesti la procent din concerte si din vinzari. dar in primul rind iti trebuie o idee buna, apoi o piesa buna. mai trebuie sa ai si voce, altfel esti pitzi din start:)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s