Rock-ul a murit, trăiască Aerosmith!

Posted: June 19, 2010 in Muzica

Rock-ul a murit demult. Nici nu știu de altfel dacă a trăit vreodtă prin România. În orice caz, dacă mă întreabă cineva, răspund mereu că lumea de azi nu a fost construită de rockeri, ci de ăia care-i înjurau. Din păcate…

Aseară la concertul Aerosmith a fost full. 30.000 de oameni, printre care, mai mult de jumătate erau tot felul de foști discari manelizați, dar care au considerat că e de bon ton să mergi la Aerosmith. Țin minte, că prin ’90, cînd făceam emisiuni de rock la radio erau o grămadă dintre cei pe care i-am văzut aseară la concert și care pe atunci nu aveau nici o tangență cu muzica asta, pe care o considerau zgomotoasă, iar rockerii pentru ei erau niște jegoși ordinari, fără nici un viitor. De aceea mi-am și permis să mai trimit din cînd în cînd la club Bamboo, care e în apropiere, cîțiva “oameni de bine” care te îmbrănceau pentru a-și croi drum prin mulțime.

În orice caz, făcînd abstracție de ciumecii datorită cărora rock-ul a sucombat din fașă, concertul Aerosmith a fost mană cerească pentru cei care i-au admirat pe așanumiții “toxic brothers”, încă de prin anii ’80 și  carora sper că li s-a confirmat încă o dată că “attitude matters”! Pentru că ce altceva este muzica rock decît în primul rând o promblemă de atitudine? Perry și cu Tyler n-ar fi crezut în ruptul capului că vor cînta și la 60 de ani și că vor putea face și bani din pasiunea lor de garaj. Dar iată că atunci cînd ai atitudinea potrivită, care umple scena fără a mai fi nevoie de dansatoare și paiete, sclifoseli și decoruri extrafantastice, reușești să faci din viața ta un vis împlinit. Hmmm, poate că ar trebui să vă gîndiți la asta, atunci cînd sânteți down și credeți că nimic nu vă mai poate ajuta. Just kill the system, AGAIN! 🙂

Advertisements
Comments
  1. Ady de la Hală says:

    ROCK-UL NU MOARE NICIODATĂĂĂ! Hellooo! 😀

  2. Georgescu Ionut says:

    E repetata greseala asa ca imi permit sa-ti atrag atentia:

    “sAnteti” vs “sUnteti”. Nu mai scrie cu “A”

    Cat despre rock&sociologie mie mi-e clar. Exista cam asa:

    1. Rockeri din instinct(stimulati strict de muzica)

    2. Rockeri din dorinta de apartenenta la anumite grupuri

    3. Rockeri fake, diversi indivizi ce calatoresc prin stiluri muzicale, cu tot ceea ce includ acestea(look,vestimentatie,limbaj,etc..)2 ani manelist, 3 ani houser, 2 ani rocker, 3 ani punker, 100 ani prosti.

    4. Rockeri pentru atitudine, oamenii care regasesc prin atitudinea si mesajele muzicii rock corespondente directe la principiile lor de viata(in principal libertate)

    5. Rockeri indoctrinati, toti cei care au crescut cu muzica rock in case, dar o asculta ca si cum ar asculta orice alt gen de muzica(daca ar fi ascultat house in case, ar fi fost houseri, n-au avut o optiune propriu-zisa ci o acomodare)

  3. bibiosu says:

    rock`ul nu va moare bre.. stati blanji..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s