Florin Șerban își apără hoțul talentat

Posted: April 22, 2010 in Filme, Stiri pe larg

Cred că regizorul filmului “Eu când vreau să fluier, fluier” este luna aceasta, într-o pasă emoțională, care ar face până și curcile să verse câte o lacrimă. În ziarul Gândul, domnul Șerban îi ia apărarea lui Papan Chilibar, actorul prins din nou la furat, pe motiv că e tânăr, e talentat și are familie.

Dar oare câți dintre români nu sînt? Însă câți dintre ei au fost prinși la furat? A avut copilărie grea, îl apără regizorul, se trage dintr-o familie de rromi surdo-muți, care nu obișnuiesc să meargă la școală, bla blah. Iar în final încheie apoteotic: ” Justiţia e făcută de oameni, iar dreptatea – împărţită de oameni. Dacă eu aş fi judecător şi mi-ar cădea să îl judec pe Papan şi dacă l-aş cunoaşte o pătrime din cât îl cunosc eu acum, l-aş ierta. Dar nu sunt judecător. Şi aş vrea să merg să promit judecătorului că în viaţa vieţilor lui nu o să mai facă. Şi dacă o mai face, să îl închidă pe viaţă şi să mă bage şi pe mine la puşcărie că am jurat strâmb.
M-am întrebat de ieri şi până azi de zeci de ori dacă noi, toţi cei din jur, am făcut pentru Papan cât de mult am putut că Papan să nu se mai întoarcă de unde a plecat. Nu dacă am promis, dacă am făcut. Răspunsul e NU”.

Doamneeeee, să rămân fără batiste în casă după ce am citit asta, să îmi fac procese de conștiință, să mă tai cu lama, pentru că sînt un om rău, care nu-și ajută semenii, să mă duc la biserică să mă spovedesc și alta nu!
După care mi-am mai venit în fire și m-am întrebat, după câteva raționamente simple:
1. Am auzit de actori mult mai mari, din străinătate, care au fost condamnați la închisoare pentru tot felul de infracțiuni, iar publicul nu i-a iertat, doar pentru faptul c-au avut o copilărie grea sau pentru că sînt celebri. Ba dimpotrivă, celebritatea obligă! De ce infractorul-actor n-a înțeles asta?
2.Cu toții trebuie să ne plătim greșelile, el de ce nu? Pentru că a jucat într-un film?
3.Dacă ți-ar prăda cineva casa, domnule Șerban, la fel ai reacționa?
4. Mulți dintre noi am luat-o în viață de la zero, ne-am ridicat, iar am căzut, iar ne-am ridicat și așa o sa facem cât vom trăi. Popan de ce ar face excepție?

Nu e ușor să te ridici, mai ales când viața nu ți-a acordat prea multe șanse, dar tăria de caracter, ambiția și sufletul tău te vor scoate în cele din urmă la liman. Papan Chilibar, să te vedem!

Advertisements
Comments
  1. tgtrix says:

    nu so putut opri nici dupa ce a devenit celebru =)) :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s