Ce se întâmplă cu blogu’ tău după ce mori

Posted: March 24, 2010 in Life

Da. V-ati pus vreodată întrebarea asta? V-ați pus vreodată problema că obiectele pe care le creați, lucrurile muncite de voi, vă vor supraviețui? Și nici măcar nu aveți cui să le lăsați moștenire? Cui să lași moștenire un blog de exemplu? Trebuie trecut în testament oare? Cred că se poate, nu? Lași username și parolă, măcar să-l desființeze cineva….și la fel contul de Twitter și de Facebook, iar pe mess, să-i anunțe draq cineva c-ai dat ortu popii! 🙂

Vă asigur că nu trăiesc o depresie cruntă în acest moment, ci scriu articolul cu zâmbetul pe buze, chiar mă distrează sumbra idee 🙂 Mă gândesc la un episod din serialul “Neveste Disperate”, în care blonda bombă sexy moare stupid, intrând cu mașina într-un stâlp de înaltă tensiune. Reușește să se salveze, deschide portiera și îi cad cablurile în cap! Cât de stupid poți muri, nu-i așa? După ce ai fost un sofisticat toată viața te gândești la vreun sfârșit pe măsură, dar culmea, nuuu! Mori ucis mișelește de un cablu!

Iar pe blogul tău se află postarea de ieri, în care vorbești eventual despre ciripitu’ păsărelelor și ce bine c-a venit primăvara! Ar fi frumos, nu? Din păcate nu despre asta a vorbit Mile Cărpenișan, pe blogul lui de jurnalist în vremuri interesante.

Mă uitam pe blogul lui azi (că de aici dementa idee să scriu despre blogurile de după), iar ultimul său post este despre Daniel Răduță, pe care vroia să-l ajute să se vindece. Mile – omul care a vrut să-i salveze pe alții, uitând să se salveze pe sine…impresionant.

Și mai impresionant este că încă poți să-i scrii mesaje pe Twitter sau să comentezi pe blog. Eu știu, poate totuși n-ar fi rău ca blogurile celor care nu mai sînt să aibă o bandă neagră ceva și să rămână online forever. Altfel cred că vor fi desființte de îndată ce nu se va mai face plata domeniului. Parcă văd mailul de la provider: “Domnule Cărpenișan, vă rog să vă plătiți hostarea domeniului, altfel vom fi nevoiți să vă dezactivăm contul”!

Rest In peace, Mile!

Advertisements
Comments
  1. Corina says:

    Este unul din paradoxurile vietii. N-am fost educati de mici, ca se poate muri oricand, ca moartea e o consecinta a vietii.De obicei asociem trecerea dincolo cu o anumita varsta, dar timpurile si provocarile trezesc in noi angoase originare.Si care e cea mai mare temere a omului, daca nu angoasa mortii ?Este intr-adevar o moarte stupida, dar facem oare noi regula jocului?

  2. mi-ai dat o buna tema de gandit….

  3. LiaLia says:

    Justă întrebarea, cam sinistră însă 🙂 Și momentul ales, nu știu …

  4. Diana Singer says:

    @Lia – in ceea ce priveste momentul ales, oare nu orice inmormintare este un prilej sa ne revizuim vietile si sa ne punem intrebari despre cum vom trai de acum inainte si ce ar trebui schimbat?

  5. Ligia Necula says:

    Ce se intampla cu blogul tau dupa ce mori… buna intrebare… cred ca de acolo din rai vei mai putea posta ceva zilnic prin intermediul ingerasilor , oricum “ingerasi” care ne conduc …. sunt si pe pamant …
    te pupam !!!

  6. LiaLia says:

    Draga mea, cel mai probabil, eu am o problemă cu momentul 🙂 De ceva vreme aud numai de morți și boală, de accidente și depresii și cât aș fi eu de miss optimism, mă mai apucă și pe mine. Dar la cum îl știam pe Mile, sunt convinsă că i-ar fi plăcut textul și ar fi făcut și ceva glume pe subiect 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s