088 – Radio&Showbiz: Ovidiu Nahoi: “Primele emisiuni din audiovizualul independet au avut loc la Uniplus”

Posted: March 8, 2009 in Cartea Radio & Showbiz

Un alt personaj care şi-a adunat câteva rânduri pe hârtie, pentru cartea mea este Ovidiu Nahoi, fost redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei şi şef al departamentului de politică internă – acum redactor sef la Foreign Policy Romania. Am fost colegi doi ani, dacă mi-amintesc eu bine, am făcut într-o perioadă matinalele împreună (deşi amândoi uram trezitul de dimineaţă, noroc că era vară) şi de câte ori aveam nevoie de o opinie solidă în ceea ce priveşte politica apelam la el. Pe Ovidiu, aşa cum am mai spus l-am admirat întotdeauna şi lucrul cu el mi s-a părut… nimic mai profesionist!
După Uniplus el a mai lucrat ca reporter la ziarele Ora şi Ultimul Cuvânt. Din 1994 a trecut la Agenţia Mediafax, unde a fost rând pe rând reporter, apoi şef al secţiei “Features – Documentare”, apoi redactor şef al “Mediafax Database”. În toată această perioadă a participat la mai multe emisiuni, în calitate de comentator de politică internă, la ProTV, BBC, etc.  Din 1995 şi până în anul 2000 a fost colaborator la revista Privirea. În 1999 a primit Premiul special pentru promovarea democraţiei, al Clubului Român de Presă.
Dar iată ce mi-a scris:
„Îmi amintesc cum am transmis în direct de la manifestaţia-maraton din Piaţa Universităţii, primele emisiuni matinale (pe care le pregăteam noaptea întreagă), primele buletine de ştiri cu relatări, interviuri, corespondenţe telefonice şi tot tacâmul, primele talk-show-uri, primele personalităţi publice (din cultură, sport, politică, media, ştiinţă) care se încumetau să ne calce pragul. Zic “se încumetau” fiindca simţeam eu că veneau cu oarecare reţinere – nişte puşti de douăzeci şi ceva de ani puşi pe făcut jurnalism, asta nu se mai văzuse în România! şi cât de încântaţi plecau aceşti oameni de la noi, şi cum promiteau să revină, neapărat – cei mai mulţi chiar reveneau şi oricum ne ramâneau prieteni, chiar dacă, de cela mai multe ori, nu-i tratam cu prea multă curtoazie. Mai ales dacă erau politicieni…
Dar nici n-aveau cum să se supere, pentru că în radio, totul respira libertate. Nicicând şi nicunde în presa românească – şi am lucrat, slavă Domnului, în destule locuri – n-am mai regăsit libertatea de atunci. Libertate şi posibilitatea de a greşi – câţi dintre tinerii jurnalişti de azi mai au parte de aceste două lucruri? Câţi dintre ei nu intră în redacţii în care libertatea le este de la bun început drastic limitată şi în care nu li se permite nici cea mai mică greşeală? Câţi nu pleacă azi în această meserie cu conştiinţa deja ciuntită de diverşi editori obtuzi, pentru care presa-i totuna cu o cârnăţărie?
Pe atunci, noi n-aveam oprelişti – colegi de-ai noştri de-abia murisera pentru libertate, cine să fi avut curajul să ne limiteze nouă, celor rămaşi, libertatea şi în numele căror principii?  Puteam să mai şi greşim uneori, dar aveam o mare dorină de a învăţa. Retransmiterea jurnalelor BBC a fost o adevărată şcoală. După aceea, redactorii noştri chiar au mers la stagii de pregătire cu redactorii BBC şi asta a contat foarte mult în evoluţia noastră. Citeam presa străină – cumpăram reviste din banii nostri, fiindcă internetul era de-abia la început. Nu putea fi încă vorba de internet. Orice întâlnire cu un jurnalist străin era pentru noi o adevărată mină de aur. În plus, puteam experimenta totul. Aşa au apărut emisiunile matinale, talk-show-urile, dezbaterile pe teme politice. Apropos, cine mai ştie azi că primele astfel de emisiuni din audiovizualul independet au avut loc la Uniplus?
Mulţi se întreabă cum se face că de la Uniplus au plecat atâţia jurnalişti deveniti între timp foarte cunoscuţi. Explicaţia se găseşte în entuziasmul, tinereţea dar mai ales în libertatea deplină de atunci.
De aceea Mircea Marian de la EVZ este azi unul dintre cei mai respectaţi şi temuţi – ziarişti parlamentari, de aceea Corina Rădulescu şi-a pus semnătura pe remarcabile reportaje de televiziune, de aceea Toti Marinescu a ajuns seful stirilor la Info Pro, de aceea Iulian Toma a editat AdMaker, o revistă de mare ţinută, specializată în publicitate. Constantin Druică, reporter de politică internă la Uniplus a fost directorul unei televiziuni particulare, acum lucreaza in domeniuil transmisiilor prin satelit.
Tot pe la Uniplus au mai trecut Mircea Radu şi Bogdan Tomulică, Codruţa Florescu, Monica Galeriu, Matei Vârtosu (acum la PRO FM) şi lista nu-i nici pe departe închisă. Ce s-ar întâmplă dacă toţi acesti oameni s-ar aduna la un loc? Vă spun eu: ar ieşi cea mai tare redacţie din România. Nu exagerez cu nimic”.

Advertisements
Comments
  1. mihaita says:

    Ovidiu, l-ai uitat pe Mihai Simionescu. A lucrat la Infopro, Antena 1 si in prezent este coordonator de stiri la Romantic FM. Frumoase vremuri la Uniplus.

  2. alexandra says:

    FRUMOASE VREMURI!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s