085 – Radio&Showbiz:Bănica Jr. o remorcase de mână pe Cristina Ţopescu, fulgerând telenovelistic: “Iată femeia pe care o iubesc!”

Posted: March 4, 2009 in Cartea Radio & Showbiz

Simona Catrina povesteste despre inceputurile ei in presa:

“În mai 1993, a venit de la Mediafax Gabriel Stănescu, care acum e redactor-şef la Gardianul. Bietul om era exasperat că are de corectat toată ziua ştiri despre ruşi pedofili sau nigerieni canibali.
La Investigaţii, rula echipa lui Sorin Roşca Stănescu. El era redactor şef adjunct, iar Sorin Ovidiu Bălan era şef de secţie, pe aceeaşi tarla. Mai bântuiau pe-acolo, cu folos, Gabi Dogaru (acum la Playboy), Oana Maiuga (acum reporter la PRO TV), Al. Racoviceanu (acum la Gardianul). Partenera lui de anchete, Lidia Popeangă, lucra atunci la Social-Sănătate, secţie condusă cu un zel aproape anacronic de Eugenia Cristea.
Totuşi, atunci am înţeles un lucru înteresant: Gică Voicu (acum, directorul ziarului Naţional) era creierul multor acţiuni creative, deşi ceilalţi (în frunte cu adjunctul lui Cristoiu, Daniel Tomescu – actor devenit hocus-pocus jurnalist) se străduiau să-i minimalizeze aportul.
Voicu mă intimida, deşi era destul de (sau prea?) modest. Nu-i plăcea să i se dea “bună ziua”, zicea că dacă ar răspunde zilnic la 300 de bunăzile, ar fi ameţit. Se îmbrăca destul de cuminte, şters, era foarte slăbuţ şi la un moment dat mă temeam că o să se îmbolnăvească. Muncea enorm. Ma întrebam dacă observă cineva asta, în afară de mine. Avea idei geniale şi acolo era un păcat să pari mai pe fază decât şefii. Ştiţi, ca-n bancul cu Cristofor Columb: se zice că era miop şi că tot echipajul văzuse pamântul la orizont (America) înaintea lui, dar au tăcut chitic cu toţii, pentru că dacă nu vedea el primul, se supăra.
Aşa stăteau lucrurile şi cu Gică Voicu. Vehicula idei excelente, pe care uita să şi le revendice, la o adică. Pentru că ideile mari îi erau atribuite obligatoriu Marelui şef.
Si totusi, la un moment dat, Cristoiu a intuit că potenţialul lui Voicu poate fi valorificat. În toamna lui 1993, a apărut revista Super Magazin, puiul Evenimentului Zilei. Pesemne făcusem şi eu o impresie agreabilă, pentru că atunci când şi-a croşetat echipa, Voicu m-a selectat şi pe mine. Abia dacă mă cunoştea, vag, după mutră.
El conducea revista, era redactor-şef. Cristoiu era director. Un director care nu-şi citea produsul, ba chiar ne ironiza cu fiecare ocazie. şi îşi crea ocazii frecvent.
Era o revistă extraordinară, în felul ei – mai târziu au copiat-o destui. A fost o premieră în presă, chiar dacă extrem de comercială şi cam colorată. Ţin minte titlul de pe prima pagină, la primul număr. Bănica Jr. o remorcase de mână pe Cristina Ţopescu, fulgerând telenovelistic: “Iată femeia pe care o iubesc!”. Până atunci, fusesera doar zvonuri. Tirajul? Cam 500.000 de exemplare pe săptămână. Era un delir.
La Super Magazin s-a retras şi Adina Mutar, care a devenit ceea ce mai fusese până la ivirea lui Gabi Stănescu la Evenimentul: şefă de secţie. Ne aduna materialele zilnic, le corecta, ne lăuda sau ne bombănea, după caz. Erau două secţii: una de Magazin Extern – adică: Cindy Crawford s-a îndrăgostit criţă, Sharon Stone a alunecat în baie – şi una de Viaţă Mondenă, condusă de unul dintre personajele consistente şi boeme de la Evenimentul Zilei, Miron Manega. Un poet total lipsit de pragmatism şi convins până în ziua de azi că va ajunge calugăr într-o zi – cu toate că slabiciunile vieţii lui contraziceau, sălbatic, perspectiva monahală.
În 1994, în aceeaşi formulă, am făcut şi revista “Paranormal”, care în prima zi de apariţie a declanşat o isterie şi avea un tiraj obraznic: vreo 400.000 pe săptămână. Micuţa deosebire era că acolo am ajuns şi eu şefă de secţie. Corectam materiale bătute la maşină, ajustam stilul unor redactori mai puţin familiarizaţi cu predicatele şi scriam articole nesfârşite despre vampirii din Indonezia, lupii din Seattle, hârţoagele NASA. Ajunsesem expert în reportaje despre spiritism şi tarot. Cu toate ăstea, m-am încăpăţânat să mă consider ziarist. şi chiar eram, în felul meu.
Tot în 1994, mama mea mi-a devenit colegă. Fusese profesoară de franceză până atunci, însă austeritatea şi stresul insistent al învăţământului, dar şi un talent nativ al redactării, au deturnat-o către presă. Mă învăţase să scriu nuanţat şi poetic, pe vremea când eu aveam 8-9 ani şi făceam compuneri cu “A venit toamna. Cooperatorii ară. Avem o ţară frumoasă şi bogată”. Mama mea e Dara Mihaela Codescu şi o iubesc. De vreo şase ani, semnează rubrica “Radar TV” – o cronică acidă a emisiunilor TV – în ziarul Naţional.
Recunosc că simt nevoia, subiectiv, să vorbesc despre asta, în parte pentru că mi se pare semnificativ, în parte pentru că, asemeni mie şi bunei mele prietene Alice Năstase, practica genul de “jurnalism riscant”, acela în care oricând poate suna telefonul, iar la celălalt capăt să fie un vip îmbibat în furie. Cu facu-ţi şi dregu-ţi şi “ne vedem la tribunal”.
Şi chiar ne-am văzut la tribunal, de vreo câteva ori, dar am câştigat, pentru că noi abordam (sau, mă rog, ne străduiam să ne limităm la asta) pamfletul, satira, ironia, dezvăluirea, nicidecum insulta sau calomnia – articol 205-206 Cod Penal – of!
Am lucrat, prin urmare, alături de Dara la Paranormal – unde Sabina Tudor era “ufologul” trupei (astăzi, şefa departamentului de politică externă la Naţional), iar Amedeo Vasilescu (astăzi avocat) scria istorii thriller despre decorporalizări şi reâncarnări. şi am continuat să ne rostogolim pe val.
În toamna lui 1996, eu, Dara şi Miron Manega ne-am mutat la trustul Lion Press, patronat de Florin Ciurea, unde am editat revistele “Inima sălbatică” – ei, da, lumea era nebună după telenovele, era o afacere să scrii despre Kassandra şi Luis Fernando ăla!), apoi “Liceenii”, “Nopţi albe – Revista oamenilor singuri”, revista de cultură “Revanşa”…
Eu şi Manega eram şi acţionari, aproape depăşiţi de rolul nostru managerial. Din redactori care scrisesera cu fundul pe trepte, la Evenimentul Zilei, ajunseseram un fel de patroni. Câştigam bine, umblam numai cu taxiuri, cheltuiam cu voluptate şi dovedeam astfel că puteai trăi în Romånia şi din rodul capăţînii.
Pe Alice Năstase o cunosc (Dumnezeule!…) de 15 ani. De când se numea Alice Ionescu. Era şefa noastră de grupă, la Litere, şi într-o seară, la puţin timp după ce s-a mijit anul I, şi-a cărat lucrurile în camera mea de camin – lângă Opera. Târa cu greu (n-o ajuta nimeni) trei genţi mari şi doi saci de dormit pe care îi botezase Bator şi Ducipal – pentru că unul era mai amarât, celălalt era nou şi bine ţesălat. Era roşu.
Plecase una dintre colege, care se îmbolnăvise de plămâni, iar în locul ei a venit, aşadar, Alice, o fată cu ochi frumoşi şi postere tulburătoare, pe care le-a înşirat tăcută pe pereţii camerei. Celelalte două colege aveau postere cu Tom Cruise şi Pierre Cosso, Alice avea postere cu Nichita Stănescu şi eu aveam postere cu flori mici – eram complexată de ăsta, nu ştiu de ce.
Ea era la Spaniolă, eu la Arabă. Eu maura, ea conquistata, că să zic aşa. Istoria din ghiozdanele noastre era un conflict de interese. (Azi imi vine să râd).
Dupa facultate, ea s-a casătorit cu Sorin şi a devenit Alice Năstase. Cred că mai degrabă de-atunci a izbucnit prietenia noastră, paradoxal, deşi eram destul de apropiate şi în şcoală. Dar dintre mormanele de sesiuni şi cursuri, n-am avut timp – şi poate nici chef – să ne descoperim afinităţile.
În 1996, Alice era căpitan (n-aţi sărit nici un rând, aţi citit bine) la Biroul de Presă al SPP şi, în paralel, făcea a doua facultate – Psihologie-Sociologie. şi într-un alt “paralel”, începuse să colaboreze incognito cu trustul nostru, Lion Press – traducea şi redacta texte preluate din reviste spaniole. La început credeam că face asta fără chef, numai ca să-şi mai rotunjească veniturile, dar în 1997, când i-am propus să intre definitiv şi oficial în presă, pentru că tot apărea ziarul Naţional, a acceptat. Sorin, soţul ei, era sceptic şi opina discret că am luat-o razna amândouă. Glumea, e un tip prea înţelept ca să încerce să-şi impuna vreodată punctul de vedere la un mod condescendent. A mers pe mâna noastră şi am câştigat cu toţii”.

(miine: Simona Catrina:”Am avut momente în care m-am întrebat dacă jurnalistica e o meserie sau un blestem făţuit în aşa fel încât să pară cocaină”.)

Advertisements
Comments
  1. ionut says:

    CRISTINA TOPESCU ESTE O FEMEIE FRUMOASA SI CU STATE VECHI IN MASS-MEDIA.A AVUT CATEVA CASNICI RATATE SI
    MAAAI MULTE RELATI CU MAI MULTI BARBATI,CEEA CE DOVEDESTE CA ESTE O FEMEIE PATIMASA SI II PLACE DRAGOSTEA.ESTE REGRETABIL CA NU A REUSIT SA FIE MAMICUTA.O FEMEIE ESTE IMPLINITA CAND IN VIATA MAI
    REPEDE ORI MAI TARZIU A FOST MAMICUTA AR FI AVUT COPI
    FRUMOSI,INTRUCAT SI EA EST FRUMOASA SI INTELIGENTA. AM NEVOIE DE UN MANAGER CU P.R. PENTRU UN PROIECT
    CULTURAL CE SE VA COMPUNE DINTR-UN ALBUM DE AUTOR CU 10-12PIESE MUZICALE POP.DACA ACCEPTA POT FI CONT
    ACTAT PRIN SMS LA NR.0729825710 ORI LA
    davidioan09@yahoo.com
    VA MULTUMESC.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s