075 – Radio&Showbiz: Radio Contact. de Andreea Ionescu

Posted: February 21, 2009 in Cartea Radio & Showbiz

andreea-in-primul-studio-contactAndreea Ionescu (foto) povesteste despre Radio Contact (unde şi-a petrecut 10 ani din viaţă):

„Aveam 18 ani când am intrat prima oară în studioul Radio Contact, în 1990. Aveam 28 când am trântit uşa după mine. Aşa că pot să spun că îmi povestesc “adolescenţa”, nu?
Cred că a fost un fel de cadou de 18 ani. Tocmai intrasem la ASE (Cibernetică) şi mă pregăteam să dau şi la Arhitectură. În vara aia se făceau cursuri de pregatire chiar în institutul „Ion Mincu”, acolo unde avea sediul şi Radio Contact. Îl ascultam încă din februarie, de când se înfiinţase şi eram fană declarată a lui Gabi Dobroiu (încă mai sunt, chiar dacă nu se mai aude prea des). Când terminam meditaţiile, fugeam la ultimul etaj, într-unul dintre atelierele facultăţii, acolo unde era studioul improvizat. Îl pândeam. Interiorul studioului se vedea complet de pe culoar, pentru că erau ferestre de sus până jos. Seara, când studioul era luminat, mă ascundeam în semiîntunericul culoarului şi îl urmăream pe Dobroiu cum se bâţâie pe scaun. Avea ticul ăsta: când vorbea, dar numai când vorbea, se bâţâia pe scaun. Acum realizez că şi eu am ajuns să am acelaşi tic ulterior, când am ajuns pe scaunul acela. Şi nu numai eu. Culmea e că pe Dobroiu nu l-am apucat niciodată, nu ştiu cum, am fost mereu în contratimp. Când am intrat eu în radio – se făcuse deja octombrie  1990 – a plecat el. La ProFM parcă. Am avut un mare respect faţă de omul ăsta, a fost singurul DJ român pe care l-am ascultat ca o fană adevărată, îi înregistram intervenţiile şi apoi i le învăţam pe de rost, încercând să fiu la fel de profi ca el şi să vorbesc pe intro-ul piesei, “până când începe cântăreţul”.  Heart cu „All I wanna do is make love to you” şi Whitesnake cu „Here I go again” îmi vor aduce întotdeauna aminte de el şi numai de el. Omul ăsta e făcut pentru radio, poate unii îl consideră fumat, dar are talent nativ pentru a vorbi în faţa microfonului şi avea o uşurinţă şi eficienţă în exprimare fantastice. Vorbea firesc, nu se strofoca şi pentru mine a fost un profesor fără voie.
A propos de stil, nu pot să-l uit pe Cristi Nemţeanu (care de la noi a plecat la Uniplus), “dr. DJ”! Primul DJ amerrricorromân! Asculta multe casete cu înregistrări ale radiourilor americane, le mai şi difuza pe post şi vorbea peste ele încât ajungeai să nu mai ştii care e el şi care e americanu’. Omul ăsta putea să vorbească ore întregi fără să spună nimic, dar accentul uşor american şi starea de bună dispoziţie pe care o răspândea te trimiteau în altă lume. Ăla animator adevărat! De fapt n-avea habar de engleză, vorbea o americană de baltă, dar era fermecator.
Tot pe atunci era şi Cristian Tomescu – un alt nume al vremii care a părăsit repede scena, deşi avea talent cât carul. Probabil că l-a schimbat enorm sentimentul pe care l-a avut când a încasat primul comision. A convins unul dintre primii publicitari (cred că era firma Miralon – ulterior Kodak) să dea banu’ pentru o campanie publicitară şi s-a întors în radio cu 4 cărămizi de bani. A intrat zâmbind larg şi a zis: eu mă las de radio nene, eu mă fac agent publicitar! Nu mai ştiu nimic de el de când a plecat (în 1991) dar el a fost adevăratul meu profesor şi a fost tipul de profesor pe care mi l-aş fi dorit: dur, necruţător, ironic, haios.
Dobroiu a fost primul realizator al emisiunii Top 30. Din câte ştiu e cea mai longevivă emisiune de radio din 1990 încoace. A preluat-o Tomescu, apoi tot felul de începători printre care şi eu până s-a stabilizat la Cristi Schnebli, care a dus-o 10 ani după care a dat-o şi el mai departe când a plecat la ProFM. “Copilul lui” aşa îi spunea…  Apoi el a creat şi copilul cel mare, topul 100 de sfârşit de an. Îl ajutam să realizeze clasamentul de sfârşit de an: eu eram “mouse-ul” lui. Scriam 150 de piese pe fâşiuţe de hârtie şi le aşezam frumos una sub alta, pe podea ; făceam astfel vreo 5 metri de melodii, pentru că trebuia să le vadă pe toate, iar monitoarele nu prindeau decât cel mult 30 de piese (iar prin ‘91 nici nu aveam calculatoare…). Apoi le aşeza şi reaşeza, le elimina şi le sorta până rămâneau 100. Si, mai ales, nu asculta de nimeni, oricâte presiuni se exercitau asupra lui (“Băăăăăăi! Să pui “Ai cap de taur” pe primul loc!). După ce le păstorea, le gândea şi răzgândea, se declara mulţumit.  Ştiu că într-un an nu am mai apucat să le rescriem la calculator, era 31 decembrie şi a citit topul după fâşiuţele alea lipite cu scotch… . Mulţi au crezut că e nebun să facă 8 ore de program – atâta durează cele 100 de piese – şi totuşi a devenit una dintre emisiunile tradiţionale radio, având mai mult de 10 ani.
De la Cristi am învăţat o groază de şmecherii legate de muzică, are un talent deosebit pentru o disciplină pe care aş numi-o “comportament psiho-socio-muzical al ascultătorilor“; anticipează foarte bine reacţiile oamenilor şi succesul unei piese. În plus mai are o calitate (sau defect?): simte enorm şi vede monstrous!
A fost frumos la preselecţia din 1990. Ca în poveşti: mă plimbam pe culoarele Facultăţii de Arhitectură, tocmai terminasem cursurile de pregătire, când văd o mare de oameni fremătând. Era concursul de preselecţie pentru animatori la Radio Contact. Acolo i-am văzut pentru prima dată pe mulţi dintre cei care ulterior mi-au fost colegi timp de 10 ani. Ţin minte şi acum că Liana Stanciu se remarcase încă de pe culoare: era într-o scurtă de blană, vorbea tare şi gesticula. Avea părul tuns până la urechi, tot blond, cred că a fost singura perioadă când l-a avut atât de scurt. Era apoi un băiat slăbuţ ca un fir de iarbă şi puţin ciudat, avea obrajii supţi şi cearcăne, iar ochii mari cât toată faţa. Ştiu şi cu ce era îmbrăcat, toate detaliile astea mi le-am rememorat de mii de ori ulterior, pentru că el era cel ce avea să îmi devină soţ peste 8 ani. Poate că aşa arată şi acum Cristi Schnebli, nu ştiu, nu l-am mai văzut de 2 ani.
Dar să revin la preselecţie… a fost una dintre cele mai obiective, după parerea mea. Îmi amintesc că erau în juriu Radu Şoancă, Ami Costantinescu, Ovidiu Cătălinoiu, arhitectul Sorin Minghiat şi alţii. Ne-au pus în faţă nişte texte şi câteva single-uri pe 45 de turaţii, le-am citit, m-au plăcut şi… aşa am început ceea ce avea să fie “cariera mea în radio”. Din 150 de oameni câţi eram acolo au rămas vreo 10.
Nimic nu era greu pe vremea aia… totul era emoţionant, dificil, nou, dar nimic nu era o povară. În 1991 a fost chiar spectaculos… Începuseră discuţiile despre SRL-uri şi SA-uri şi învăţam politică şi economie din mers. Între timp intrasem şi la Facultatea de Arhitectură, dar radioul (din fericire) s-a mutat în Splaiul Independenţei, la fostul Minister al Chimiei. Dacă rămânea în şcoală probabil că nu mă mai vedea nimeni pe la cursuri…. Aşa, am fost nevoită să mai dau şi pe la scoală.
Vara lui 91’ a fost una dintre acele “veri de neuitat” dintr-o viaţă de om. Aveam 19 ani şi făcusem gaşcă cu Şarpe (Bogdan Popescu – alt călător prin cartea radiourilor), Cristi Schnebli şi Costică Iancu (devenit după mulţi ani director la Radio Contact Botoşani). Umblam noapte de noapte colindând cârciumile, experimentând senzaţii şi libertatea de a fi mici vedete şi de a se uita barmanii cu respect la noi. Ei trei au fost “profesorii “ mei de socializare.  Până atunci fusesem o poetă în adevăratul sens al cuvântului, scriam poezii la liceu şi eram timidă. Cu ei am învăţat să privesc oamenii din jur. Nici acum nu înţeleg de unde aveam atâta putere să umblăm pe jos noapte de noapte prin oraş şi apoi dimineaţa să o luăm de la capăt cu facultate şi cu radio… Ei m-au învăţat să mă uit la oameni, să fumez, să beau, să vomit, să pierd nopţi, să trăiesc senzaţii. Mai târziu unul dintre ei m-a învăţat să iubesc. Şi mă bucur că a fost Cristi acela”. (va urma:)

Advertisements
Comments
  1. elena says:

    vreau si eu un nr de tel. al lui Doina Ene de la radio contact va rog.

  2. […] discuţiile despre SRL-uri şi SA-uri şi învăţam politică şi economie din mers,” îşi aminteşte Andreea Ionescu, unul dintre pionerii radio care s-au perindat pe la […]

  3. bibabum says:

    statiile radio contact au ajuns la kiss fm, nu?

  4. iulian says:

    frumoasa istorisire from the inside…totusi un amendament, cristi schnebli a plecat mai devreme la pro fm…tin minte ca in 1999 super 50 era prezentat deja de tony tesiu.
    cat despre calitatile d-lui schnebli, as spune ca s-au erodat in timp.. iata ca a venit ziua in care pro fm se poate asculta in toata tara (printr-o manevra josnica!) si totusi, ce dezamagitor suna pro fm-ul astazi…nici un pic de identitate.
    la fel ca si sinonimele kiss si 21. mult marketing si putin radio.e plina tara de marketeri absolventi de politehnica. peace..

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s