063 – Radio & Showbiz – in the end, my friend…

Posted: January 22, 2009 in Cartea Radio & Showbiz

Lucurile la Uniplus au început să se strice, aşa cum am mai spus, de prin 1993. În 1994 aveam 4 ani de experienţă în media şi începusem s-avem pretenţii de la meseria asta şi bineânţeles şi pretenţii financiare. Nu mari, modeste. Din păcate, radioul era însă în plină dezvoltare, se întocmeau o grămadă de dosare pentru obţinerea licenţelor în mai multe oraşe din ţară, iar Klinger strângea banii la ciorap şi reinvestea. Aşa se face că oamenii rămâneau neplătiţi cu lunile, ceea ce i-a îndrumat spre alte posturi de radio sau tv, sau spre ziare şi reviste. Emisiunile de la radio ni se păreau din ce în ce mai plictisitoare şi fără rost, deja începusem să le facem aşa, ca să treacă timpul. Noroc cu ascultătorii, care ne mai susţineau şi ziceau „dă-i inainte”, că în rest lehamitea era gata să ne omoare.
În programele obişnuite, de zi începusem să vorbim din ce în ce mai puţin pe post şi ne bucuram de câte ori aveam ocazia să ne pasam orele de program, care oricum nu ne erau plătite. Colaboram fiecare prin diverse părţi, ca să mai facem un ban, iar visul multora era să părăsească corabia.
Ne strângeam seara la terasă cu Mircea Radu, Cristi Balaci şi cu Tomulică şef de trupă şi plănuiam cum să facem să plecăm cât mai repede din Uniplus.

V-am povestit ceva mai devreme de Bobby, care îşi pusese în cap să cumpere radioul şi am să vă spun acum şi ce-a făcut. Mai întîi m-a convins pe mine să-i cumpăr o acţiune, pe numele meu, că altfel nu se putea. Dupa aceea, noi deja nu mai eram în termeni amiabili, de când cu Azilurile (el îşi făcuse Azilul de Nebuni, eu rămăsesem cu Azilul de Noapte) s-a asociat cu Cătălin Tohăneanu, director comercial şi au început să cumpere cu bani buni acţiuni, de la cine apucau. Din cauză că sumele erau frumuşele, lumea a vândut. În plus, Bobby mai ştia şi cam ce nevoi ar avea fiecare şi încerca să-i ajute în schimbul acţiunilor. Pe unii i-a cumpărat chiar ieftin!
Eu nu vorbeam cu el, ne ignoram complet şi ne luam în balon reciproc, prin emisiuni. Într-o zi am avut însă o mare surpriză. Mă aflam în biroul comercial, unde se aflau şi Bobby cu Tohăneanu, Klinger şi alţii. La un moment dat Bobină îi spune lui Tohăneanu: „Să stabileşti exact la ce oră te intâlneşti mâine cu Diana Singer la notariat, să faceţi actele pentru cedarea acţiunii aceleia”. Deşi eram acolo n-a catadicsit să-mi spună direct, ci prin intermediari! Asta ca mulţumire pentru toţi anii în care l-am susţinut şi pentru tot ce-a avut de învăţat de la mine, pentru toate emisiunile făcute împreună şi pentru faptul că îl ajutasem să cumpere o acţiune in radio! Oare ce caracter poţi să ai ca să faci aşa ceva? Şi ce caracter poţi să ai că sa vii invitat într-o emisiune şi pe urmă să-ţi faci emisiunea ta, la acelaşi post, cu un titlu asemanator? E ca şi când cineva ar veni invitat la tine în casă şi s-ar stabili fără să-ţi spună în camera de alături! E ca şi când ai fi furat cu tupeu în timp ce te uiţi la portofel stupefiat. Nu-ţi vine să crezi că asta se întâmplă chiar sub ochii tai! Iar acum pretindea ceva fără ca măcar să aibe curajul să mă privească în ochi şi să-mi spună personal.
Încerc să mă amăgesc acum că i-ar fi fost ruşine, dar e doar o amăgire… atunci însă m-am înfuriat peste măsură şi i-am spus de faţă cu toată lumea că îşi va vedea acţiunea în momentul în care va fi dispus să discute cu mine despre asta, că eu nu vorbesc cu el prin Tohăneanu şi nici nu stau la ordinele lui. A urmat o ploaie de înjurături din partea lui, una dublă din partea mea şi ameninţarea lui Bobby că mă va călca cu maşina. De dobitoc ce era şi de incult, nu se sfia să ameninţe în acest fel, iar eu am fost prima căreia i s-a adresat în felul acesta. Au urmat şi alţii, ultima fiind Marina, la adresa căreia ameninţările şi injuriile au fost ceva de neimaginat. Ştiţi cam cum se înjură şi se ameninţă ţiganii din piaţă sau cei de proastă condiţie, atunci când se cerată? Ei, cam aşa ameninţa şi Bobby. Adevărul este că el, aşa cum am mai spus nu avea o cultură solidă (era chiar agramat, nu nimerea două acorduri gramaticale), dar avea experienţă de viaţă. Şi nu avea maniere mai frumoase decât pieţarii care vând manele la tarabe!
În fine, după circul la care a fost martor cu satisfacţie şi uimire tot radioul am plecat trântind uşa şi l-am lăsat să bombăne pe limba lui. În următoare zile trebuie să recunosc că am fost ceva mai atentă la maşinile pe lângă care treceam pe stradă… nu că l-aş fi crezut capabil pe dobitoc să-şi pună în practică ameninţările (avea totuşi suflet bun şi în plus, n-ar fi moştenit el acţiunile, heheh), dar rămăsesem aşa, cu o teamă… în plus, eu astfel de ameninţări şi de injuraturi nu mai auzisem în viaţa mea! Am crescut într-o familie civilizată şi de bun simţ. El se pare că nu…
În orice caz, după câteva zile, văzând Bobby că trebuie să-şi schimbe modul de abordare, că nu e de glumă cu nebuna, m-a sunat să-mi spună că vrea nu numai acţiunea lui, ci şi să cumpere de la mine acţiunile, în număr de două (a mea şi cea care o cumpărasem de la Andi Moisescu). Eu abia îl aşteptam! Aveam aşa o lehamite de radio Uniplus, încât plecarea mea era doar o chestiune de timp. Aşa că ne-am întâlnit urgent, omul s-a purtat cu respect şi n-a fost nici-o problemă, în câteva zile am încheiat tranzacţia, i-am cedat acţiunea lui şi i le-am vândut pe ale mele. Dupa aceea am fost liberă că pasărea cerului! Dacă mai ţin bine minte eu nu puteam să plec la alt radio fără sa-mi vând acţiunile mai întâi, deoarece se stabilise într-o şedinţă că cei care pleacă trebuie să vândă sau să-şi cedeze actiunea. Dacă plecai însemna implicit că renunţi automat la statutul de acţionar. Nu ştiu cum s-ar fi putut şi aplica aşa ceva, dar ştiu că nu ne prea venea să ne luăm tălpăşiţa ştiind că există o asemenea hotarire. Dar acum, gata! Vândusem şi puteam pleca încotro vroiam. Eu vroiam în vacanţă, dar trebuia să-mi câştig cumva şi existenţa…

Bobby şi Tohăneanu s-au pus între timp pe acumulat şi în câteva luni au şi anunţat că vor prelua radioul. Lumea a vândut şi rămăseseră s-o mai convingă pe Marina, singura care mai putea fi convinsă dintre cei rămaşi. Şi cum mai putea fi convinsa? Prin şantaj! Din câte mi-a povestit chiar ea o aveau la mână cu nişte lucruri pentru care ea-şi pusese semnătura… nu vreau să intru acum în detalii, mă rog, nimic ilegal… doar că ei i-ar fi putut face zile fripte şi-atunci Bobină şi Tohăneanu (care între timp s-au şi făcut rude prin alianţă, respectiv Bobby i-a devenit naş de cununie, probabil pentru a fi sigur că nu fuge cu acţiunile, hehe) s-au pus pe ameninţări. Primul lucru a fost desigur, c-o s-o calce cu maşina… Apoi că-i omoară copilul şi soţul, apoi au terorizat-o cu telefoane noaptea, îi spuneau că n-o să-şi mai vadă familia, c-o s-o omoare, că, că, că… şi până la urmă Marina n-a mai rezistat să umble sub escortă şi-a cedat, moment în care Cătălin Tohăneanu (cu banii lui Bobby şi ai lui) a devenit acţionar majoritar. Iar prima lor manevră a fost să vină cu bodyguarzii şi să dea pe toată lumea afara din radio. Apăreau DJ-ii la program şi constatau că nu pot intra în clădirea unde era postul de radio, pe starda Latină, decât dacă au legitimaţie de la Tohăneanu! Iar legitimaţiile se eliberau din strada Speranţei, la parter! Acolo s-au strâns aproape toţi angajaţii şi acţionarii radioului la acea data, să hotărască ce vor face. N-au putut acţiona, decât pe cale legală. Şi-au luat avocat, s-au dus la poliţie şi după 12 zile au intrat ei (Klinger &Co.) cu bodyguarzii. Nebunie curată, hehhe. Războiul Rozelor!
Când emiteau a lui Bobby, duminica se difuza muzică lăutarească şi populară. Suna radioul ca-n târg, dar asta era concepţia lui Bobină. Avea şi teorii care mai de care mai interesante pe tema asta… de fapt Bobină era tare fericit. În sfârşit i se implinise visul, avea radioul lui, precum cravata de pionier. Degeaba plângeau copiii pe la porţi, că-i radioul lor, el avea o teorie care cică era de la americani, că treburile se rezolvă „cu banu’ şi cu ganu’”. Bani le-ar fi dat tuturor celor care vroiau să lucreze în radio sub conducerea lui (mi-a propus şi mie la un moment dat), iar cu ganu’ i-ar fi împuşcat pe toţi care i se împotriveau. Ciudată combinaţie omu’ ăsta, care la 47 de ani era ca un copil dispus oricând sa-şi dea cele mai frumoase cartonaşe pe o jucărie că radioul. Din păcate n-a avut parte de el decât câteva zile, căci Klinger a ripostat cu poliţia şi statutul societăţii, care interzicea vânzarea acţiunilor fără un anunţ prealabil şi licitaţie în cadrul societăţii. Aşa se face că am ajuns eu din nou acţionar! Iar Cătălin Tohăneanu mă chema, pe mine şi pe ceilalţi, la data de 23 mai, 1995, „în judecată şi personal la interogatoriu” „pentru că în contradictoriu” să se constate că are „o cotă de participare la pierderile şi/sau beneficiile S.C. Uniclub Multimedia S.R.L., de 54,08%”.
„Cu toate că în prezent am o participare la pierderi şi/sau beneficii de 54,8%” continua el în citaţie „mi se refuză de către ceilalţi asociaţi posibilitatea înregistrării la Oficiul Registrului Comerţului al Municipiului Bucureşti a drepturilor şi obligatiilor ce decurg, motivându-se că există NEMULŢUMIRI MORALE. Totodată s-au adoptat hotărâri care îmi încalcă dreptul meu de decizie şi vot în Adunarea Generală”.
În fond, chemarea foştilor acţionari la tribunal a fost făcută pentru ca fiecare să declarăm în faţa instanţei că ne vândusem acţiunile (sau părţile sociale).
Ce făcuse de fapt Klinger: de câte ori cumpăra o acţiune nota repede şi se ducea la Registrul Comerţului să o înregistreze. Aşa a făcut şi cu ce-au cumpărat ceilalţi acţionari, de exemplu eu. Cum cumpăra cineva, cum se făcea înregistrarea, însă atunci când a început Tohăneanu să cumpere en gros şi era clar că vrea să devină majoritar nu s-a mai înregistrat nicăieri şi s-a impus regula cu anunţul şi licitaţia în cadrul societăţii. Ceea ce mereu am susţinut că n-a fost cinstit. In love, as in war… dacă ai pierdut, ai pierdut… iar statul român ar fi trebuit să dea dreptate celor care aveau majoritatea. Asta dacă nu erau avocaţii, ehe, când apar ăştia e vai mama ei de justiţie, hehe.

Pe vremea aceea eu eram deja la Radio 21 şi aveam o emisiune, „Blow Up”, un talkshow de noapte. Am sunat la Uniplus şi am aranjat un duplex (în direct, normal) despre scandal. La ei pe post erau Traian Radu, Radu Filip, iar in studio Bagheera parcă, Klinger şi alţii. La noi pe linia telefonică erau Bobby şi Tohăneanu. De nedescris tărăboiul care a ieşit! Eu eram în tabăra lui Bobină, pentru că n-am putut înghiţi chiţibuşurile de care se lega Dani. La urma urmei şi visul lui, ca şi visul lui Bobby a fost să devină acţionar majoritar. S-au luptat amândoi pentru acelaşi lucru, cu diverse arme. Pe de o parte Bobby avea banii şi acţiunile, iar de cealaltă parte Klinger avea chiţibuşuri avocăţeşti şi o droaie de fanatici şi războinici prin vocaţie, care-l susţineau.
De ce am fost de partea lui Bobby? Pentru că am ales dintre două rele şi pentru că aşa mi s-a părut mie mai cinstit! Şi-apoi, Bobby ceruse o emisiune, iar Klinger i-a dat-o… cu alte cuvinte, dacă de la unul aveam pretenţii (respectiv de la Dani, ca să nu existe confuzii), de la celălalt mă aşteptam la orice! Pe Dani l-am preţuit enorm şi nu mi se par decât simple speculaţii în stilul caracteristic, vorbele celor care spun că aş vrea să-l denigrez în vreun fel… nici vorbă! Cu Dani, dacă vreţi, m-am simţit mereu pe un câmp de luptă amical, în care aveam fiecare toate piesele pe masă şi aşii în mânecă. Chiar şi povestea cu radioul a fost un joc permanent, cu echipe diferite, dar din care fiecare a câştigat câte o rundă.
În fine, atunci s-au certat, s-au dus şi s-au întors, a venit fiecare cu bodyguarzii şi-au ocupat clădirile, a fost un circ total. După aceasta, unii emiteau din Latină, ceilalţi din Speranţei, până când Klinger a depus plângere la CNA, că se emite ilegal din Speranţei (unde era Bobby &Co), când în acte scria că trebuie să se emită din Latină… aşa că CNA-ul a suspendat licenţa de emisie a Uniplusului pe o perioadă de trei luni. Punct.
Trei luni! Atâta timp a avut Dani la dispoziţie să câştige războiul şi l-a câştigat, căci ăilalţi doi s-au plictisit şi-au vândut. Pe bani buni, lui Popa Cristinel care a fost, din câte am înţeles  principal acţionar la RDT, Tofan şi ESS.
Iar acum Popa Cristinel i-a vândut lui Burci, care însă a pus condiţia că ori cumpără tot, ori nimic, aşa că şi ceilalţi acţionari rămaşi (Klinger &Co) au fost nevoiţi să vândă… şi iată cum a luat sfârşit toată tărăşenia până la urmă… tot din cauza banilor… când au vândut n-a mai făcut nimeni grevă, n-a mai păzit nimeni radioul cu trup şi suflet… acum sunt fericiţi dacă-i angajează noii patroni…

Ciudat e că simt aşa, o tristeţe, când ma gândesc că după toate aventurile s-a spulberat un vis frumos în care am crezut odată… timpul nu se mai poate întoarce, noi nu mai avem entuziasmul de atunci… mă gândeam dacă am mai putea noi cei de-acuma să ne strângem şi să facem macar pentru o zi, un post de radio pirat, care să se numeasca Unifan… oare cum ar suna? Din păcate, cred că foarte profesionist….

Advertisements
Comments
  1. RR says:

    Puteti asculta aici fragmente dintr-un duplex Uniplus Radio – Radio XXI din luna mai 1996. De remarcat linia extrem de civilizata a disputei privind dreptul de proprietate asupra Uniplus Radio.

  2. Diana Singer says:

    excelent! multumesc mult!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s