054 – Radio & Showbiz: Cind nu existau vedete…

Posted: September 29, 2008 in Cartea Radio & Showbiz

În fine, hai să revenim la muzică şi la vremea în care nici nu exista noţiunea de single în România. Trupele n-aveau impresari şi nici casă de discuri, se autopromovau şi ele cum puteau, cu PR-ul propriu. Venea unul dintre ei la tine şi te întreba dacă nu poţi să le difuzezi o piesă pe post iar tu ca DJ ascultai caseta şi dacă aveai chef sau era muzica ok o promovai în programele tale, când te taia capul. Îi mai invitai şi în studio şi gata. Apoi ei mai cântau în concerte şi din când în când mai dădeau şi câte-un interviu minuscul la ziar.

Pe-atunci presa scrisă nu se omora după muzică şi după vedete. Dădeau şi ei câte-o ştire sau aveau o rubrică minusculă în care mai scriau trei surcele. Nici vorbă să povestească de ce muzician şi-a mai lăsat breton sau s-a culcat cu X! Nu prea ştia presa pe atunci ce-i aia entertainment! Şi nici ascultătorii de radio nu prea ştiau, căci şi noi ca post independent eram la concurenţă cu Radio România Actualităţi, mai ales când venea vorba de ştiri. Nu reuşisem să ne facem încă credibili în ceea ce priveşte informaţia, însă pe muzică eram cei mai buni, iar românul s-a orientat încet încet spre divertisment, mai ales că nebunia Revoluţiei trecuse şi încercam să ne vedem de treabă. Cu televiziunea a fost mai greu, căci până în decembrie 1995, când s-a lansat PRO TV-ul eram nevoiţi să ascultăm aceleaşi ştiri anoste, în jurnale care musai să-ţi spună cine a mai râgâit în Parlament, apoi se ocupau de partide, puţin de social şi la sfârşit dacă mai era timp dădeau ştiri politice, externe. Sigur, au fost Alegerile prezidenţiale şi locale şi atunci a fost normal, dar în rest erau plictisitoare rău. Şi în ceea ce priveşte TVR aşa au rămas şi în yiua de astăzi, hehe….

Ţin minte că prin 1998, când am lucrat eu în televiziune mă tot trimiteau la conferinţele de presă ale unor partide uitate de Dumnezeu. Se aşezau vreo cinci boşorogi la o masă şi aşteptau întrebări din partea jurnaliştilor. Ăştia nu prea întrebau, că nu-i interesa, lumea începuse să fie preocupată de protecţia socială şi altele, nu de conferinţele lor săptămânale în care nu spuneau nimic. Dar televiziunea română musai să dea informaţia… aşa că luam un operator cu o cameră de filmat şi făceam prezenţa la sediul partidelor. De obicei aveau câteva foi pe care-şi scriau punctul de vedere şi apoi le împărţeau prin sala de conferinţă. Le înşfăcam, rugam operatorul să ia câteva cadre, mă duceam în redacţie şi mă torturam vreo jumătate de oră să scot o ştire pe care n-o pricepeam nici măcar eu. Aşa era şi la conferinţele de la ministere, mai ales la cele de la Ministerul Agriculturii. Venea domn ministru şi povestea ce bine stăm cu producţia, aducea şi nişte grafice savante şi tinea o prelegere de vreo 2 ore. Ţin minte că m-am chinuit împreună cu o colega de la Radio 21 (Claudia, parcă) să înţelegem fiecare pentru postul la care lucra, ce vrea omul ăla să zică şi cum naiba a crescut producţia de ştiuleţi dar tot n-ajungeam la o concluzie care să ne fie şi nouă foarte clară. Până la urmă întrebam ziarişti care ni se păreau nouă mai cu multă înţelegere faţă de fenomen şi chinuiam cumva o ştire. Mă simţeam ca la teză, când mă uitam pe fiţuica colegului. Era clar că meseria asta de jurnalist de televiziune nu era pentru mine, mai ales dacă jurnalele arătau aşa… m-au lăsat chiar la început să fac o ştire despre concertul aniversar Iris şi mai târziu una despre avionul prezidenţial american, dar cam atât… eu încercam să fac reportaje despre alte subiecte, cum ar fi un guru care se îngrijea de o casă de copii de pe lângă Bucureşti. Investise o groază de bani în ea şi copiii erau fericiţi. Nu le dădea doar mâncăre, îi învăţa şi alte lucruri, avea grijă de viaţa lor în adevăratul sens al cuvântului. Unde mai pui că guru-ul ăsta, care provenea din India arăta tare interesant pe sticlă, în roba lui portocalie, decupată parcă dintr-un film cu Jedi!

Şi-am mai făcut un reportaj despre căminele de refugiaţi, despre bosniaci pripăşiţi pe la noi din cauza războiului. Nici pe ăsta nu l-au difuzat. Când am făcut însă un reportaj despre viruşii informatici am avut noroc, tocmai venise un nou producător, o tipă care fusese la ştiri la PRO TV şi care mi-a susţinut cauza. O auzeam spunându-i producătorului principal, că e important subiectul, că „anul trecut viruşii au blocat toată informaţia PRO TV-ului”. Producătorul nu prea înţelegea de ce ar fi necesară o astfel de ştire despre viruşii informatici (făcusem un reportaj cu Radu Georgescu, patronul firmei Gecad, care acum e distribuitor Microsoft şi a ajuns cea mai tare firmă de soft din ţară), dar până la urmă l-a difuzat. Evrika!

Asta spuneam, în televiziune nu prea era entertainment, iar ştirile erau mai mult politice. PRO-TV-ul a mai schimbat ceva, inclusiv intonaţia. La TVR nu, acolo ziceau că nu sună româneşte felul în care vorbeşte PRO TV-ul şi aşa a rămas acesta singurul post cu intonaţie autohtonă. Si ştiri anoste şi în ziua de azi!

Intonaţia PRO au preluat-o toate posturile şi tv şi radio. Ca TVR-ul numai la catedră cred că se mai vorbeşte acum, hehe. Uite, ma gândesc ce intonaţie aveam noi la ştiri şi nu-mi aduc aminte, dar cred că tot „neromânească”. În programele muzicale nici nu mai vorbesc, acolo mai mult cântam, nu vorbeam. Dar in general cred că intonaţia de televiziune sau de radio trebuie să fie altfel, adaptată ritmului.

Cât de frumos vorbesc americanii la ştiri, aţi observat? Cât de liber şi cât de multe au de spus, mai ales dacă nu se uită pe promter. Cred că-i ajută şi limba, dar cel mai mult îi ajută harul lor narativ, nativ. În plus, ei se şi implică mult în evenimentul despre care relatează şi-atunci ştirea curge de la sine. La noi cred că e altfel pentru că noi n-avem opinie. Suntem indoctrinaţi de mici că trebuie să reprezentăm radioul sau televiziunea la care lucrăm şi facem asta încercând să fim „imparţiali”. Nu ne dăm cu părerea, nu relatăm decât faptele, ceea ce dă naştere unui discurs simplist şi cu multe ăăă-uri. Personalitatea reporterului aproape că nu transpare, decât poate în ştirile despre catastrofe, când ziariştii sunt convinşi că e bine să zică şi de la ei, mai ales că părerea lor nu poate diferi de cea a celor care îi ascultă. Sigur, sunt şi excepţii, bravo lor! Iar la PRO TV a fost prima oară când am auzit un „ştirist” spunând că el personal ne mulţumeşte pentru atenţia pe care i-am acordat-o tot lui personal, când ne-a prezentat jurnalul, nu postului sub a cărui sigla apare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s