046 – Radio & Showbiz: Metallica si Dumnezeu, pe aceeasi frecventa!

Posted: June 4, 2008 in Cartea Radio & Showbiz

În luna octombrie a anului 1993, Daniel Klinger declara ziarului „Mesagerul transilvan” că: ”Se poate face un post de radio comercial” şi argumenta că un post de radio poate să supravieţuiască, de exemplu noi, Uniplusul, care n-avem nici-o societate comercială în spate să ne susţină financiar prin alte activităţi, am adunat bani şi i-am reinvestit. „A mers bine Bucureştiul, am deschis apoi un post la Suceava şi pe rând la Constanţa şi Cluj”, mai declara el. „Bineânţeles că nu avem o dotare tehnică foarte profesională, dar pe măsură ce activitatea continua, profitul exista şi trebuie reinvestit. Deci răspunsul meu este clar că se poate face un post de radio comercial care să se poată susţine numai prin activitatea sa. Acum particularizăm, pentru Cluj pentru că atunci când i-am dat drumul (28 august, 1993)  dacă nu începea în primele două săptămâni să vină publicitatea, nu era prea bine.

În momentul de faţă sunt încheiate contracte de publicitate cu o serie de firme, ceea ce înseamnă că se plătesc salariile, se plăteşte chiria şi alte cheltuieli şi probabil va fi şi un profit care, aşa cum facem la toate posturile, va fi reinvestit pentru a îmbunătăţi calitatea tehnică a postului de radio”.

În realitate salariile nu s-au prea plătit la timp, ba în Bucureşti nu s-au plătit vreo 3 luni la rând prin anul 1994. Klinger reinvestea mereu, salariaţii nu-şi primeau salariile, iar asociaţii nici nu mai sperau să-şi ia vreodată în viaţa lor dividende! În fond, Uniplusul n-a făcut altceva decât că, prin filiale şi licenţe, prin aparatură de studio şi prestigiu, să-şi crească valoarea în timp. Aşa se face că acum, când se vinde radioul, fiecare asociat dintre  cei rămaşi ar fi putut să iasă la pensie cu banii pe care ar fi trebuit să-i ia, teoretic. N-a fost chiar aşa, din cauza încurcăturilor financiare… În orice caz îi felicit pentru răbdare.

Dar iată ce scria „Tribuna Ardealului” despre un alt eveniment important din viaţa Uniplusu Cluj: „Duminică, 10 octombrie, la Hotel Continental, marcante personalităţi ale Clujului, ziarişti şi reprezentanţi ai radioului şi televiziunii au participat la recepţia de inaugurare  a unui important eveniment. Postul clujean Radio Uniplus (organizatorul recepţiei) va transmite zilnic, începând cu această săptămână, emisiunile de actualităţi BBC… zilnic, pe frecvenţa de emisie de 88.30 MHz, cu muzică, ştiri, emisiuni de actualitate şi culturale şi mai ales, celebrele buletine de ştiri BBC, radio Uniplus va aşteaptă.

Programul de transmisie al emisiunilor BBC: 6.00-6.30, 11.00, 14.30, 18.00, 19.00 şi 21.00-21.30, în fiecare zi”. Semnează unul, „D.J.”.

Acuma nu ştiu de ce trăiesc eu cu impresia că noi românii trebuie c-am avut mai multă experienţă în presa scrisă decât în radiourile independente. Cert este că mă doare capul când citesc astfel de articole fără cap şi fără coadă, că să nu mai zic că nici conţinut n-au… şi nu ştiu de ce de la presa scrisă am avut pretenţii. Scriitori tot mai erau şi pe vremea lui Ceaşcă… şi profesori de limba română. Ar fi trebuit să-i angajeze redactori la ziar şi astfel n-ar mai fi apărut asemenea „capodopere”. În radio era însă altfel. Acolo greşelile erau permise, căci nici-un profesor universitar n-ar fi putut să nu se incurce vorbind live la un microfon. Dar revenind la presa scrisă, mă uit prin tot felul de ziare şi îmi dau seama că ziariştii mai tineri, foarte mulţi (prea mulţi!) nu ştiu să scrie. Bine, bine, dar unde-i redactorul şef atunci, să-i corecteze? Cred că-i la bere! Să nu vă supăraţi pe mine, că n-am oricum de gând să pornesc un razboi cu presa, dar ăsta-i adevărul. Fraţilor, care le mai aveţi cu scrisul, chiar dacă editaţi un ziar de scandal, mai băgaţi ochii prin el, că prea scriu copiii ăştia fără subiect şi predicat. Încercaţi să faceţi scandal, n-am nimic de zis, se vinde, dar faceţi măcar un scandal bine scris!

Iată însă ce mai scria presa clujeană despre Uniplus Cluj. „Mesagerul Transilvan”, de vineri, 17 septembrie, 1993:

„Sâmbătă, 11 septembrie au avut loc noi angajări la Uniplus radio, post recent înfiinţat în oraşul Cluj-Napoca! Cu acest prilej am stat de vorbă cu domnul Marcel Marian, directorul filialei din Cluj-Napoca al acestui post de radio, care ne-a furnizat un mare număr de date despre activitatea instituţiei pe care o conduce.

La această oră exista 10 redactori muzicali, 7 redactori jurnalişti, un birou comercial (care se ocupă de serviciile de reclamă, singurul venit care asigură supravieţuirea acestui post de radio!), precum şi un mare număr de colaboratori. Alături de muzica de o excelentă calitate cu care postul de radio ne încântă 18 ore din 24, Uniplus are un contract de colaborare cu BBC în cadrul căruia partea română se obligă să preia ştirile postului englez, zilnic între orele (…). de asemenea, jurnaliştii postului de radio au în fiecare dimineaţă la ora 8.00 un grupaj de ştiri proprii (…), luni o emisiune economică, miercuri o emisiune culturală, marţi un cabinet juridic, joi o emisiune şi un cenaclu SF, iar în weekend – mult sport, curiozităţi şi umor.”

Uitasem să menţionez că la început în Cluj emiteam pe aceeaşi frecvenţă cu radio Vocea Speranţei, un post evanghelic care musai să aibe frecvenţă! Uite de-aia nu ştiu eu ce-i în capul CNA-ului ăstuia. Păi cum să-i pui pe aceeaşi frecvenţă  pe Metallica şi pe Dumnezeu?! În fine, până la urmă cel mai deştept a cedat şi noi am emis 24 din 24, dar după multe luni, dacă nu chiar după un an.

Advertisements
Comments
  1. Sarumana !

    Te invit sa iti publici cartea si pe http://www.FuckYouTovarasi.blogspot.com unde mai apare si un roman cu o alta tematica. Sau sa imi dai permisiunea sa pot copia eu de aici pentru a posta la adresa mai sus indicata.
    Multumesc oricum si iti doresc spor la scris !

    Cu consideratie si prietenie,
    Ioan Castil Valeda

  2. horia says:

    @FuckYouTovarasi.blogspot.com
    Vad ca mi-ai urmat sfatul.. 🙂

  3. Diana Singer says:

    but of course, poti s-o publici, no problem! multumesc anticipat.

  4. Andreea says:

    ahhh imi amitesc, imi amintesc, DJ Z, Bogdan Calu (prof de rusa in liceul meu), Strumpful… Daaa, ma bucur mult ca am gasit blogul; incercam sa-mi amintesc numele unei trupe promovate de DJ Raoul (la FUN, nu la UniPlus parca) si nu stiam decat ca-s contemporani cu Survolajul vechi; gugal cu “fun radio”+survolaj m-a trimis la tine; ma rog, “promovat” nu stiu daca-i corect, dar ii tot ascultam intr-un top 10 (romanesc?) prezentat de Raul.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s