044 – Radio & Showbiz: Prima retea de radio

Posted: June 4, 2008 in Cartea Radio & Showbiz

Gata cu subiectul ăsta, că e desuet. M-a plictisit rău. Să revin la radio. Dupa ce l-am mazilit cu toţii pe Doru Ilie, în locul lui l-am pus pe „uzupatorul” principal, Cătălin Tohăneanu. Nu ştiam atunci că el va deveni finul lui Bobby şi că împreună vor cumpăra mai mult de jumătate din acţiunile societăţii care deţinea postul de radio.

Acum aveam S.R.L. şi toţi asociaţii din UniClub au devenit asociaţi şi in S.R.L. Eram vreo 24 parcă. La început habar n-aveam ce-o să facem cu acţiunile şi nici la dividende n-aveam pretenţii. De altfel nu s-au luat dividente niciodată cât am fost şi eu asociat, sau acţionar, sau cum i s-o mai spune! Aveam acţiuni că aşa s-a nimerit, nu că am fi conştientizat cât sunt de importante.

Curând însă aveau să se deschidă filiale în multe oraşe importante din ţară. A fost prima dată cea de la Suceava, apoi cea de la Constanţa, cea de la Cluj (de care m-am ocupat personal), Deva, Baia Mare, etc. Potul începea să crească. În acelaşi timp însă şi oamenii se reorientau spre radiouri care plăteau mai bine (vezi PRO FM sau BBC) sau spre alte job-uri şi-atunci îşi vindeau acţiunile. Cei rămaşi le cumparau şi apoi eventual anunţau în şedinţă. Conform statutului eram însă obligaţi să le scoatem la licitaţie, în interiorul societăţii, iar dacă vroiam să le vindem unui străin trebuia că toţi să fie de acord. După aceea s-a renunţat la asta, nu mai aveam voie decât să le vindem între noi.

Daniel Klinger a fost primul care a început să acumuleze şi asta deja prin 1993 sau 1994. Tot pe atunci am cumpărat şi eu acţiuni, de la Andi Moisescu şi de la Cristina Nistor, fosta noastră secretară. Andi şi-a vândut acţiunea că să-şi ia maşină (abia terminase facultatea, era plin de elan, hehe şi în plus s-a şi mutat la PRO FM), iar Cristina n-avea bani şi oricum vroia să plece şi ea. Acţiunea lui Andi am cumparat-o din banii mei (ţin minte că ne-am întâlnit undeva în oraş, să facem deal-ul) iar pe cea a Cristinei am cumpărat-o defapt pentru Bobby, care mă tot bătea la cap că vrea să fie acţionar. Nu putea, din cauza statutului despre care am vorbit mai sus, aşa că am luat acţiunea în contul meu. Cred că i-a dat un televizor color Cristinei, sau ceva de genul ăsta, plus nişte mărunţiş. Bobby avea încă de pe atunci un plan însă eu, sinceră să fiu, habar n-am de ce cumpăram acţiuni, era o nouă modă, cred! Nu prea ştiam eu ce să fac cu ele, căci nu prea ştiam eu cum e cu banii, defapt nu prea ştiam nici matematică! În curând aveam însă să aflu cât este de importantă…

Nebunia asta cu acţiunile a durat destul de mult timp, cam până prin 1996, când jocurile au cam fost făcute şi-atunci a urmat procesul, despre care am să vorbesc… puţin mai târziu.

Nu ştiu dacă aceste acţiuni ne-au schimbat prea mult statutul faţă de simplii angajaţi, însă ştiu că nu ne-au adus beneficii decât atunci când le-am vândut. Atunci am aflat şi care este motivul pentru le-am cumparat, în primul rând!

Dar vorbeam de filiale. Prima a fost deschisă la Constanţa, dacă nu mă înşel şi a fost destul de fiasco, deşi s-au ocupat de ea oameni buni de-ai noştri, dar în final au lăsat-o în mâna unora mai puţin inspiraţi… A urmat Suceava (sau invers defapt), oraşul de baştină a lui Klinger. Aici treaba a mers destul de bine, pentru că Dani îi cunoştea pe majoritatea celor angajaţi, îi fusesera, mulţi dintre ei colegi de şcoală sau prieteni din copilarie. Apoi a urmat Clujul, oraşul meu de baştină. Ţin minte că am fost cu Klinger la CNA, să ne dea licenţă pentru Cluj şi ne-au dat-o, după o lungă controversă în consiliu, stârnită de una dintre ediţiile „Azilului de Noapte”. Vorbisem despre fascişti şi legionari şi am difuzat câteva discursuri. Ba mai mult, Bobby susţinea că alta ar fi fost soarta României dacă nu întorceam armele împotriva fostului nostru aliat din cel de-al doilea război mondial, neamţul fascist. Tema a fost chiar asta: ce s-ar fi întâmplat cu România dacă rămâneam aliaţi?

În Consiliu Naţional al Audiovizualului au fost voci (cea mai vehementă a lui Vaeni, regizorul) care spuneau că am difuzat materiale fasciste. Acuma stau şi mă gândesc dacă OTV (postul căruia acelaşi CNA i-a suspendat licenţa de emisie) n-a fost de asemenea victima unei greşite înţelegeri. Nu ştiu, nu m-am uitat prea mult la ştiri, dar din câte am înţeles a fost acuzat de propagandă fascistă şi legionară, etc.

În orice caz, atunci pentru Uniplus s-a ridicat Răzvan Teodorescu argumentând că o emisiune nu se poate face dacă n-o ilustrezi şi cu pasaje precum discursurile, că nu-i nimic fascist în asta. Eu pe de altă parte eram gata sa explodez, dacă nu era în joc draga noastră licenţă şi mai ales că era pentru Cluj. Aşa că am tăcut mâlc şi am fost mulţumită că ne-au dat-o. La fel şi Klinger.

După asta am plecat la Cluj. Nu ştiu dacă aţi observat, că oraşul ăsta e că într-o oală, este săpat între nişte dealuri, motiv pentru care locul amplasarii antenei de emisie trebuia să fie ori pe-un deal, ori pe altul. Aşa că am privit eu în zare că haiducul, hehe şi am ochit locul unde să ne amplasăm  radioul şi antena de emisie. Destul de repede am semnat contractul de închiriere a spaţiului (într-un bloc, azil de nefamilişti) şi m-am pus pe strâns oameni. Şi la cine era să apelez, dacă nu la amicii mei din copilărie? Rău a fost când am constatat că ăştia sunt ori prea poeţi, ori prea fricoşi. Acum sunt canadieni majoritatea, hehehe.

Eram singură singurică. Am închiriat casa şi m-am trezit uitându-mă pe pereţii goi. Prietenii mei artişti nu prea se pricepeau şi nu ştiau cu ce se mănâncă radioul. Am apelat la un politehnist, care a zis însă că el are un job şi nu l-ar lăsa. Şi pentru ce, pentru că să fie directorul unui post de radio? M-am infuriat rău pe el atunci şi l-am lăsat în plata Domnului, să fie el vânzător la magazin în continuare (asta făcea atunci şi job-ul i se părea mai sigur). Mi l-a recomandat însă pe un prieten de-al lui, şomer şi disperat după o slujbă. Am zis OK, dacă tu garantezi pentru el… Adevărul este că mereu m-am bucurat să ajut pe cineva care are nevoie şi m-a încântat ideea de a-i întinde o mână acestui om. Îl cheama Marcel Marian. A acceptat imediat, deşi a fost şi el cam neâncrezător la început, deh, pe atunci, după mulţi ani de muncă la stat era mai greu să ai incredere într-o afacere privată. Dar avea nevastă, familie, nu putea şomeri la nesfârşit. I-am oferit job-ul de director de marketing şi director general. Ca-n povestea cu prinţul şi cerşetorul, hehhe.

Marcel şi-a adus un prieten, pe Gabi, care avea să fie tehnicul şi ulterior paznicul radioului, că renunţase să mai doarmă la căminul studenţesc, aşa că s-a mutat în radio.

După ce i-am găsit pe cei doi l-am sunat pe Klinger, să vină cu sculele, cu antena, emiţătorul şi echipamentul de studio şi de producţie. Îmi amintesc că a ajuns în Cluj într-o seară, târziu şi s-a apucat de montat, împreună cu încă doi oameni, îmi cer scuze, nu mai ştiu acum exact cine. Pe-atunci nu era mare scofală montarea unui post de radio, practic au terminat toată treaba într-o noapte.

După ce-am dat drumul la emisie am rămas din nou singură, să angajez personal. Am organizat concursuri de DJ şi jurnalişti, ştiu c-au venit cam 200 de concurenţi pentru fiecare departament. Stăteau pe holuri că la meeting şi se întrebau care sunt probele şi ce îi punem să facă. Concursul (sau interviul dacă vreţi) n-a fost ceva foarte sofisticat. M-am asigurat doar că au dicţie, că ştiu ceva engleză şi ceva muzică, că sunt dezinvolţi şi… tupeişti. Wrong! Greşit lucru pentru un oras conservator cum era Clujul. DJ-ii cei mai dezinvolţi aveau să fie huliţi. Îmi amintesc de Renate Rocca de exemplu, o puştoaică plină de viaţă şi de tupeu. Au hulit-o cel mai aprig. Istoria însă i-a contrazis. Acum câţiva ani, când am vorbit cu ea mi-a spus că lucrează pentru Mediafax. Mulţi însă dintre cei care au fost consideraţi OK atunci, acum nu mai există.

La primele şedinţe de redacţii (DJ şi jurnalisti) se înfiinţa mereu şi Marcel, până într-o zi când l-am dat efectiv afară. I-am zis să nu-şi mai facă apariţia în radio până când nu semnează un contract de publicitate, căci în curând avea să vină şi ziua de salariu. Şi-apoi, asta era treaba lui, nu grila şi personalul! Ştiu că a plecat şi s-a întors a două zi cu un contract. Am fost fericiţi cu tonţii.

Adevărul este că a fost cel mai potrivit moment pentru deschiderea unui post de radio la Cluj. Pe de o parte pentru că era singurul post independent din oraş şi pe de altă parte pentru că era Caritasul în floare. Pe atunci, lumea credea în Dumnezeu, dar şi mai mult credea în Stoica, patronul acestei piramide, care avea să se prabusească inevitabil, problema era când. Pai când a aparut Uniplusul, care difuza programe BBC, evident! Acolo erau mereu jurnale în care intorceau pe toate feţele fenomenul. BBC-ul a prezis căderea piramidei, iar Clujul ne-a hulit. Merseseră până acolo încât credeau că noi suntem vinovaţi că s-a terminat cu „jocul de întrajutorare”, parcă aşa se numea.

În Cluj toată lumea avea bani la Caritas. Fenomenul a ţinut atât de mult pentru că unii chiar îşi scoseseră cel puţin o dată suma investită, ori opt. Iar preţurile erau pe masură. Taximetriştii de exemplu vânau clienţi în gară, mai ales pe cei din alte oraşe, despre care ştiau că vin să-şi depună bani aici, aşa că ce conta 1000 de lei pe km, când in Bucureşti era 200 de lei! Toată lumea îşi cumpăra case, lucruri noi, haine de blană, etc. Clujul era o comunitate fericită, care nici nu se gândea la posibilitatea „căderii” lui Stoica. Vă închipuiţi deci ce decepţie au avut când acest lucru s-a întâmplat… îmi amintesc că lumea care auzea că sunt de la Uniplus îmi reproşa că noi vrem să-l darâmăm pe cel care le asigura traiul, că suntem împotriva lor, „ai naibii bucureştenii ăştia, vor să ne ia pâinea de la gură”, ziceau ei. Până la urmă s-au calmat, iar Stoica a intrat la puşcărie. Însă a venit Funar, să le zăpăcească iar minţile, hehehe.

Advertisements
Comments
  1. gabi says:

    Da Diana, asa a fost la Cluj, si a fost frumos. Ca un inceput a fost destul de greu, cu multe nopti nedormite mai ales cand ramaneam singur pe cate 14-16 ore 🙂

    Ma bucur sa ti-ai adus aminte si de mine.

    Bafta si an nou bun fi fericit.

  2. fili says:

    Suceava a fost primul, din cate imi aduc eu aminte. Iar echipamentul a fost transportat cu celebrul si cocosatul Oltcit al lui Klinger 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s