042 – Radio & Showbiz: Esca si altii

Posted: April 10, 2008 in Cartea Radio & Showbiz

Când ma uităm la ştiri o remarcam mereu şi mă tot întrebam cum încap redactorii în spatele ei, că să nu mai spun că nu înţelegeam nici în ruptul capului la ce folosesc florile alea pe care se chinuiau săracii să le tot înghesuie pe masuţă.
Studioul era pe atunci o cămăruţă mai mare, cu nişte perdele care serveau drept fundal, o masă, doua scaune şi o canapea. Intra cred că cine vroia, nu era mare şmecherie.
Aparatura era super sărăcuţă, ca să nu spun jalnică. Studioul la fel. De aceea nu pot spune că m-a impresionat foarte tare vizita la SOTI. Mi-a rămas însă impregnat în memorie faptul că am cunoscut-o pe Andreea. Fata asta este, după părerea mea una dintre FOARTE PUŢINELE vedete de televiziune din România. Rar se va mai naşte o Andreea Esca, chiar şi la CNN. Pe lângă Andreea aş vrea să-l mai amintesc şi pe Florin Călinescu, de asemenea carismatic. Oamenii aceştia s-au nascut cu multă multă carismă şi vor supravieţui prin ea multă vreme. Cu greu va putea să-i ia vreun puşti sau vreo puştoaică răsăriţi din nu ştiu ce colţ de ţară, cu puţina şansă şi un gram de talent.
Spuneam la începutul acestei cărţi că multă lume se visează în spatele unui microfon sau al unei camere de luat vederi. Cred că orice contabilă între doua balanţe de lună stă şi se gândeşte cum ar fi…. greşeala pe care o face însă publicul este să creadă că meseria asta ar fi foarte grea. Nu e, nici pe departe. Ba chiar pot să spun că atunci când nu te pricepi să faci nimic, dar ai papagal şi voce sau imagine, fa-te redactor radio sau tv. Dacă atârni printr-un studio câteva săptămâni te obisnuieşti repede cu termenii (oricum nu foarte mulţi), “materia” o ştii deja, de pe sticlă sau de la radio, aşa că poţi lua foarte uşor examenul, mai ales dacă ai şi şansă. Apoi înveţi din mers şi orice informaţie nouă va fi hrană, nu chin. Nici să nu va gândiţi că un om de ştitnţă sau chiar şi unul care se ocupă cu marketingul la o companie mare este inferior unui om de presă. Ba pot spune că oamenii din presă ar avea multe de învăţat ca să piceapă ce ştiu cei despre care vorbeam mai sus. Uite de-aia nu înţeleg eu copiii care învaţă pe brânci să-şi facă o facultate şi când li se oferă şansa de a sta în faţa unui microfon lasă baltă tot (şi eu am făcut la fel, hehe).

Pe de altă parte nu-i înţeleg nici pe cei care urmează jurnalistica. Ce să înveţi la jurnalistică? Istoria presei?! Nu iei premiul Pulizer cu ea şi nici ratingul nu-ţi creşte. Asta în cazul în care măcar te-ar angaja cineva în baza acestui criteriu. Să luăm numai presa scrisă, din care cred că fac parte 70% absolvenţi de Politehnică. În fine, concluzia e simplă:dacă nu te pricepi la nimic, fa-te prezentator la radio sau la tv! Şi ţine-te cu dinţii de meseria asta, că o să constaţi mai târziu că tot nu te pricepi la nimic, dar eşti şomer şi nu te-angajează nimeni într-un alt domeniu. V-am spus c-am fost la Uniplus? Da… zilele trecute. Primul om peste care-am dat a fost Marina, evident! Fuma, cu Andi (nu Moisescu, ci o fată, redactor la radio), pe hol. Am avut marea surpriză să constat că nimic nu s-a schimbat şi în nici-un caz oamenii. Parcă nu s-ar fi mişcat nici măcar un metru. Parcă ar fi stat acolo nemişcaţi atâţia ani (7 la număr) şi m-ar fi asteptat. Erau ACEEAŞI. Aceeaşi faţă, acelaşi gen de îmbrăcăminte, aceeaşi ochi. Doar că Marina nu mai citea. În rest era aşa cum am lăsat-o. Stăteam în birou cu Klinger şi bârfeam despre vremurile de altă dată, când a intrat să-i mai explice cum trebuie făcut ceva. Mi-am amintit, asta-mi plăcea la Marina: îi spunea mereu lui Klinger cum şi ce trebuie să facă. Şi avea mereu idei. Atitudinea ei cred că a fost mereu înfluenţată de doi factori: unu, că era şi acţionar al postului şi doi că Dani Klinger oricum era mereu nehotărât. Dacă nu-i plăcea, până la urma tot i-o tăia. Dar în general o lăsa în pace.
Hai să va spun de Andi (Mihăilescu). Fata asta a apărut acum mulţi ani în radio, la emisiunea Ligiei Marin cred şi nu ştiu cum a reuşit să ramână şi să fie angajată. Apoi iar nu ştiu ce-a făcut şi n-a mai apărut până când şi-a terminat şcoala şi din nefericire n-a reuşit să-şi gasească un job. După cum mi-a spus chiar ea a apelat la Klinger, care a primit-o cu drag. Povestea asta mi-a amintit de o dupamiază în radio, în biroul lui Klinger. Dani îi explică lui Andi o lecţie la fizică cred şi ţin minte că se supăra grozav când draga de ea nu pricepea. O punea să repete ce i-a explicat şi Andi – bâtă! Cu spiritul lui didactic, Dani se chinuia din nou s-o ia de la căpăt, de fiecare dată mai pedagogic. Până la urmă cred c-a reuşit să-i facă singur temele sau măcar să-i demonstreze că nu ştie nimic. Biată Andi… nu spuneam eu mai înainte că dacă nu te pricepi la nimic ajungi redactor în radio sau la tv? Îmi venea să-i spun fetei:”vezi dacă n-ai fost atentă când ţi-a explicat Klinger la fizică? Uite unde ai ajuns!”, hehehe. Acum însă Andi este contabil la Prima, o duce bine, e mulţumită, are chiar şi propriul ei studio.Am discutat cu Dani despre ce s-a întâmplat la începutul istoriei tumultoase ale radioului şi m-a mirat c-a fost de acord cu mine când i-am spus că noi n-am avut dreptate de nici-o culoare cu francezii şi că în alte condiţii nu s-ar fi întâmplat ceea ce au permis francezii să se întâmple (de exemplu dacă nu eram în România acelor vremuri). Dar aşa a fost să fie, noi ne-am ales cu acţiuni într-un post de radio, pe care mulţi le-am vândut mai devreme sau mai târziu. Cei care au rămas până în august 2002 le-au vîndut cu bani mai mulţi decât ceilalţi, însă în final toată lumea e fericită.
Da, chiar, radioul se vinde! Am aflat asta tocmai când mi se făcuse şi mie dor să ma întorc la el. Acţionarii rămaşi se pare că s-au plictisit în mare hal de jucăria lor. Ma întreb însă ce-or să se facă acum că şi-au terminat şcoala şi au devenit oameni mari. Lui Klinger i-ar sta bine profesor. Da Marina nu ştiu ce se va alege, dar i-o recomand lui Dani, ca asistentă. Au mai rămas dintre acţionari Cristi Singer, Costel Ionescu, Bogdan Calu, cred şi… şi încă vreo 2-3 probabil. Cam aşa se va încheia, după 12 ani de existenţă istoria primului post de radio independent din România. Cei care-l vor prelua sper să aibe înspiraţia să-i schimbe numele. Oricum, vor scrie o altă istorie, a altui post.
Păcat că nu am putut eu să-l cumpar, căci erau doar două lucruri pe care mi le doream pe lume: postul ASTA de radio şi maşina AIA, o Alfa Romeo 33, vai de mama ei (ca şi radioul dealtfel, hehe). Aşa mi se întâmplă mie: ma îndrăgostesc de vechituri pentru că mi se potrivesc. Apoi nu-mi mai pasă cât sunt de vechi şi ramolite, eu pe acelea le vreau. Bine că n-am avut bani! A treia aniversare a radioului a avut loc în faţa Casei Poporului. Cu scena împrumutată de la Dan Chişu am organizat practic un fel de discotecă cu scenă, în aer liber. Am pus muzică şi am prezentat fiecare câteva piese, apoi Bobby i-a înjurat şi le-a placut. Invitaţii nostri, printre care şi Nicu Covaci au fost şi ei tare încântăţi. Era o grămadă de lume acolo, puteam să desfiinţăm Parlamentul dacă vroiam, hehehe.
Un an mai târziu aveam să aniversăm în acelaşi loc, dar cu trupe de data această. Sarmalele Reci parcă, Cargo şi cine-o mai fi fost. În 1995, anul în care am plecăt mulţi din radio aniversarea n-a mai avut loc, iar în 1996 s-a sărbătorit pentru ultima dată, la 26 ianuarie însă. S-a organizat un spectacol “Premiile muzicale Uniplus”, care, zice Klinger “a fost cel mai bine organizat spectacol la ora aceea, din punct de vedere tehnic”. Păcat că n-a ştiut prea multă lume de el…

Advertisements
Comments
  1. horia says:

    Mai vrem, mai vrem… 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s