041 – Radio & Showbiz: Love me Fender, Profesorimea, Asta suna ca dracu…

Posted: April 10, 2008 in Cartea Radio & Showbiz

Uite asta n-am înţeles eu la jurnaliştii nostri: vor să facă şi poezie, dar să şi relateze jurnalistic întâmplarea. Rezultatul este un limbaj de lemn, un articol de nici-un fel, fără sare şi piper. În ultima perioadă am studiat destul de mult tehnicile de adresare unui public numeros. Am învăţat cum să scrii când te adresezi cuiva şi nu scri pentru propriul tău orgoliu. Cel mai mult îmi plac americanii, pentru că sunt calzi şi direcţi, prietenoşi. Englezii însă m-au cucerit cu poezia, cu metaforele şi filozofia. Nici unii, nici alţii nu îţi dau senzaţia că vor să facă jurnalistică. Ambele categorii scriu natural, după sufletul lor. Vă mai trece multă apă pe Dâmboviţa până vom ajunge ca ei. Eu una mă straduiesc zi de zi să spun oamenilor ce simt şi ce cred, aşa cum văd şi simt eu lucrurile. Sigur, la ştiri e altceva. Dar şi acolo se mai poate lucra. Dealtfel cel mai popular ştirist de la CNN e un tip care aduce tot felul de lucruri de-acasă sau din stradă, pentru a le arăta telespectatorilor. E cel mai iubit, cel mai uman. Şi Tom Brokaw, favoritul meu de la NBC, la fel.
Şi încă ceva:i-aţi urmărit vreodată pe străini cum se manifestă când dau interviuri şi ce spun? Discursul le vine turnat ca o manuşă şi indiferent dacă sunt gunoieri sau scriitori celebri ştiu cu siguranţă să spună câteva lucruri despre orice subiect. La noi parcă le-a înfipt cineva o şurubelniţă în creier. Se blochează iar apoi spun “nu ştiu”, sau bombăne ceva într-un limbaj de parcă româna ar fi o limbă straina pentru ei. Ovidiu Nahoi. Ovidiu este acum analist politic, este chemat să-şi dea cu părerea într-o grămadă de talkshow-uri şi într-o grămadă de probleme. O altă “vedetă” formată la Uniplus.
Pe vremuri făceam matinale împreună. Îmi placea să lucrez cu el pentru că era serios şi pentru că, spre deosebire de alţi colegi el chiar vroia să înveţe meserie. Ceea ce a şi făcut. Acum lucrează la Evenimenul Zilei, pe politică, bineânţeles.Printre emisiunile care s-au aflat pe grila noastră de programe în primii doi ani de emisie se număra:”Nişte jurnalişti pentru liniştea noastră”, “emisiune de atitudine politică, în care personalităţi ale epocii răspund întrebarilor deloc comode ale redactorilor”, cum scria un ziar, apoi ar mai fi “Bună seara iubito”, o emisiune realizată de Toti Marinescu şi Monica Galeriu, dacă nu ma înşel, o emisiune de sfaturi pentru cei cu inima-n chiloţi. Timp de aproape două ore, cei doi realizatori răspundeau scrisorilor venite din partea ascultătorilor adolescenţi, scrisorele de dragoste, lacrimogene şi pline de patos. Ah, să te împuşti, nu alta! Mie, care niciodată nu mi-au placut dulcegăriile şi prostiile astea romantice îmi venea să-mi iau câmpii încă de la generic, aşa că de îndată ce-o auzeam pe Loredana Groza cântând o tuleam pe scări în jos şi nu mă lasăm până la metrou. Sau până la maxi taxi… dar apropos de stat în staţia de maşină: zile de-a rândul, de câte ori asteptam maxi taxi-ul în staţia din faţă de la Intercontinental ma uitam la oamenii care treceu pe-acolo. Odată am văzut nişte fete tare elegant îmbrăcate. Mi-am zis:”Ia uite, fetele astea se duc la petreceri, numa’ io ma duc acasă, să spal vasele!”. A doua zi, la fel. Fetele erau tot acolo şi tot elegant îmbrăcăte, prea elegant pentru ora aceea, iar eu, ca proasta, venită din provincie credeam că fetele alea se duc la chefuri. Am înţeles că fac asta vinerea, sâmbăta şi duminica, dar când au început să apară în faţa hotelului şi lunea mi-am zis că-i prea de tot. Târziu mi-a picat fisa că fetele alea îmbracăte de petrecere 7 zile din 7 erau la produs!
Revenind la emisiuni, o altă “capodoperă” mai era şi “Love me tender” (sau Fender, cum îi ziceam eu). Emisiunea era tot despre dragoste şi tot aşa, curgeau râuri de sirop. Emisiunea care însă mi-a plăcut a fost:”Profesorimea”, o emisiune crudă cu profesorii şi bineânţeles blândă cu elevii. Ţin minte c-au venit sute de profesori să se plângă de cum sunt “caracterizaţi” pe post şi că, în majoritatea cazurilor s-au făcut şi mai de cacao. Mai bine stăteau acasă şi aşteptau să treacă. Profesoare rănite în orgoliul propriu, mai proaste ca noaptea, veneau să ne ameninţe că ne vor da în judecată sau scriau proteste din cele mai ciudate.
“Born în the USA” era o emisiune cu un generic care mă ungea pe suflet: piesa a cărui titlu îl dădea şi pe cel al emisiunii, interpretată de Bruce Springsteen. Dacă nu ma înşel, tot Toti Marinescu o realiza. Era vorba despre sfaturi pentru cei care vor să emigreze.
Alte emisiuni au fost: “Asta sună ca dracul”, “Pagini dizidente”, “Cuplu”, “Vocea”, “Păsările”, “Rock by request”, “Cea mai adevărată poveste de dragoste”, “Istoria blues-ului”, “Top dance”, “Jazz a la Fun”, “Raggae”, “Music by request”, “Top hard rock”, “Acum vorbesc eu” (emisiunea lui Nicky Boicu), “Gala rock” şi “Muzica electronică”.
Eu mai aveam două emisiuni: “Top-ul lui Mady”, un top absolut tâmpit, în care făceam clasamentul celor mai oligofrene melodii difuzate de noi (cum ar fi „Beau de la vabeau”) şi “Cronica TV, făcută de DJ”, pe care o realizam la un moment dat împreună cu Codruţa Florescu. Ca generic foloseam “Wind of Change”, Scorpions. Ştiu că nu ne-a scăpat emisiune TVR (că acesta era singurul post TV naţional pe atunci) pe care să n-o facem de 2 lei. Cel mai tare făceam mişto de emisiunea lui Petre Magdin “Întâlnirea de la miezul nopţii”. Cred că ne-a urât din tot sufletul omul ăsta, deşi avea să accepte invitaţia la “Dialog rock” ceva mai târziu. Dar ce să facem? Când îl vedeam cum ţopăie prin studio şi cât e de exaltat ne stricăm de râs. Nu că am fi impotriva ţopăielilor sau al exaltărilor, ci pentru că pe domnul Magdin acest gen de manifestări nu-l prindeau pur şi simplu…
În fine, mai erau câteva emisiuni TVR pe care le făceam ferfeniţă. Pe vremea aceea Codruţa Florescu (maritată Diaconescu, divorţată şi apoi maritată din nou, cu Marinescu) habar n-avea că va lucra în TVR mulţi ani, înainte de a se mută la B1 TV.
În TVR, după Revoluţia din 1989 şi după ce George Marinescu îşi făcuse “mea culpa” pe post, motivând c-a fost nevoit să-l facă trădător pe generalul Milea, care s-a sinucis în timpul evenimentelor din decembrie, constrâns probabil de clanul Ceauşescu, era tristeţe mare la programe. La ştiri au apărut figuri noi şi au încercat o revigorare a jurnalelor, lucru pe care nu l-au reuşit însă niciodată, deoarece au preferat să pastreze în poziţii cheie epave comuniste, care habar n-aveau să-şi facă meseria. În plus preferau aceleaşi subiecte, într-o ordine enervantă, care nu făcea decât să plictisească: Parlament, guvern, partide, primarie şi ce-o mai fi.
La alte departeamente tot felul de redactori interzişi pe vremea lui Ceaşcă au început să răsăra şi să-şi facă emisiuni, care mai de care. Remarcabilă a fost însă cea a doamneai Lucia Hossu Longin, “Memorialul durerii”, o emisiune despre lagărele şi suferinţele datorate erei comuniste. Despre asta n-am avut ce să zic, însă despre celelalte scriam câte 10 pagini zilnic. Când a ajuns în TVR, Codruţa mi-a spus că o grămadă de angajaţi ai instituţiei cu pricina ne ascultau “Cronica TV”. Şi ne înjurau, bineânţeles. Dar cui îi păsa?! Nu ştiam pe atunci că aceste critici pot duce la o ură puternică, pot strica sufletul omului şi-i pot otrăvi mintea şi comportamentul într-un hal cât se poate de josnic… iar pe vremea aceea eram suficient de naivă să nu cred că oamenii raniţi în orgoliu sunt mai bestii decât o haită de lupi flamânzi.
În afară de TVR mai era şi SOTI, primul post TV particular de după Revoluţie. Acolo am cunoscut-o prin 1991 cred, pe Andreea Esca, prin amicul meu, Sorin Păsărin. Sorin (cameraman) venise să facă un reportaj despre UniClub, pe care am ajuns să-l prezint eu până la urmă (defapt mă prosteam pur şi simplu, prezentând redacţiile şi cabina de emisie, plus colegii aflaţi la ora filmării în radio). Într-o zi i-am spus că vreau să văd şi eu cum arată SOTI şi a acceptat să-mi prezinte postul.
Încă de pe atunci imi plăcea foarte tare Andreea Esca şi consideram că va face carieră în televiziune. Chiar speram că va apare şi la noi o televiziune calumea, care s-o ia în echipă. Andreea era o fată foarte draguţă şi modestă. Pe vremea aceea purta părul lung iar faţa îi era deosebit de surâzătoare. Era în studio, se pregătea să prezinte ştirile. După ce am făcut cunoştiinţă eu m-am îndeletnicit însă imediat cu studierea măsuţei la care stăteau ştiriştii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s