040 – Radio & Showbiz: Unii in plus?

Posted: March 9, 2008 in Cartea Radio & Showbiz

Sic transit glora mundi (aşa trece gloria lumii)…Toţi cei care cândva au reprezentat ceva pentru lume ori au murit, ori au fost uitaţi, ori ceva s-a întâmplat. Bizar ciclul acesta al vieţii, cu ups and downs, azi eşti sus, mâine ajungi în Gara de Nord cerşind sau mai rău, azi eşti cineva, iar mâine ajungi la mâna altora, de obicei a celor pe care i-ai ajutat şi evident că au uitat. Nu ştiu de ce m-am lansat în această dizertaţie tocmai acum. E un gând mai vechi, dobândit odată cu vremea. Mă gândesc de exemplu la Alan Freed, DJ-ul care a inventat termenul de “rock and roll”. A murit în cea mai cruntă mizerie, pentru că a luat “payola”, şpagă mai pe româneşte, din partea unei case de discuri, pentru a-i promova muzica la radio. Oare unde-i mai erau prietenii, ascultătorii, cunoştiinţele? Unde s-a dus toată gloria lui şi cui i-a folosit?
E foarte uşor să judeci pe cineva, că-i comunist, că-i fascist, că e bilbâit, că e nu ştiu cum, dar important este să ai limite şi mai ales să-i întinzi o mână de ajutor, când îl vezi în şanţ. La urma urmei suntem o grămadă de oase umblătoare, dotate cu un strop de creier, nici ăla folosit calumea. Ce ne ramâne după ce trece gloria, după ce trece viaţa? Amintiri şi prieteni, familia, cărţile, cultura şi din păcate şi greşelile, pe care unii le plătesc foarte scump. Toţi se îmbulzesc să dea cu piatra şi dintr-o dată te trezeşti singur printre cei care odaţă îţi erau prieteni.
Dacă se întâmplă să fii o persoana cunoscută cazi de mult mai de sus decât oamenii obişnuiţi. Şi când cazi realizezi cel mai tare cât de interesată-i lumea asta şi că defapt prietenii adevăraţi sunt mai rari decât ai învăţat şi ai crezut. Care prieteni adevăraţi? Nu există aşa ceva! Există doar cunoştiinţe, care în funcţie de conjunctură te pupă-n fund sau nu. Când s-au căţărat destul pe umerii tăi şi sunt gata să zboare devin altcineva, devin nişte oameni pe care, defapt nu-i cunoşti.
Încercaţi să priviţi un grup de copii de şcoală, în pauză. Fiţi atenţi la relaţiile lor de grup, la cum se manifestă faţă de unul sau altul dintre colegii lor şi-o să vedeţi că ceea ce pune în funcţiune mecanismul prieteniilor şi-al amiciţiilor este purul interes. Ăla are şapcă frumoasă şi e bine privit de alţi copii, aşa că ma voi împrieteni cu el. Altul are note bune, altul are mulţi bani. Hai să fim prieteni. Departe, tare departe este realitatea faţă de cărţile pe care le citeam în copilărie…
Mă uit acum la multe vedete radio sau TV cum se descurcă în echilibristica asta a vieţii. Sunt la un singur pas greşit pentru ca de a doua zi să ajungă nişte gospodine fără respect de sine, în faţa cratiţelor, sau nişte trişti pescari la o baltă fără peşte.
Important e să ştii însă ce-ţi doreşti în viaţă. N-am să-i înţeleg niciodată pe cei pasionaţi de medicină de exemplu, care când se văd în faţa unui microfon işi uită pasiunea şi motivul pentru care s-au pregatât atâţia ani, lansându-se într-o carieră diametral opusă.
E foarte greu să ştii exact unde te potriveşti, dar cel mai rău este totuşi să nu afli niciodată.”Începând cu data de 30 aprilie 1992, la ora 18 postul de radio UniFan se va numi Uniplus Radio. Decizia a fost luată pentru a elimina orice confuzie între postul nostru şi Fun Radio. () Sperăm că această schimbare nu va afecta obişnuinţa ascultătorilor de a ramâne lângă noi, pe 69.8 FM, 24 de ore din 24″. Semnează preşedintele asociaţiei Uni Club, Daniel Klinger.
Defapt sedinţa în care am hotărât cum se va numi postul de radio (francezii îşi înregistraseră toate mărcile care aveau legătură cu “Fun” şi în plus, în sondaje se creease o mare confuzie) a fost extrem de scurtă. Ne-a convocat Klinger, care a zis că el s-a gândit să ne numim “Uniplus”. “Cum mai Dani, să zică aştia că suntem unii în plus?”. “Păi alegeţi voi altul, că aştept sugestii!”. N-am resuşit să găsim nimic mai bun aşă că l-am lasăt să boteze el postul cum îi place.
Cu doua luni înainte de această hotărâre a plecat Dragoş Caliţoiu, în urma unui puci organizat chiar de el împotriva lui Klinger. Cel puţin aşa povesteşte Dani. Trebuia să supunem la vot într-o sedinţă, care dintre noi va fi acţionar al socieţăţii comerciale pe care urma să o înfiinţăm şi care nu. Pe vremea aceea habar n-aveam ce facem, ce hotărâm şi ce va ieşi. Un S.R.L. era o joacă şi o necesitate (că altfel nu puteai să iei bani pentru publicitate), în nici-un caz nu ne-am gândit la înfiinţarea unei firme pentru a a junge miliardari. Dragoş Caliţoiu, nu ştiu din ce motive se pare că vroia postul de director (post pe care Klinger şi l-a asumat fără a fi votat, s-a întâmplat pur şi simplu ca aşa să fie perceput, ca directorul postului). El zicea că, dacă Dani ar fi şi preşedintele asociaţiei Uniclub (pe care noi o constituisem încă din Universiţăte) şi directorul noii firme în acelaşi timp, s-ar face “vinovat” de cumul de funcţii. În plus, Dragoş vroia şi membri în societate, cum ar fi Niky Boicu, pe care noi nu-l doream, dar care, zice el, era membru al asociaţiei şi avea deci tot dreptul să devină acţionar. A avut însă o mare surpriză când trei sferturi l-au lăsat cu buza umflată şi au votat pentru Dani (după ce mulţi l-au asigurat că sunt de partea lui). Atunci pot să spun chiar că a fost prima recunoaştere “oficială” a lui Dani ca director şi aşa a rămas Klinger şi în zilele noastre.
Între timp reuşisem să antifonăm studioul şi să ne extindem în mai multe camere. Aveam un studio mai mare, aveam o cămăruţă în care erau serviciul tehnic şi producţia (pentru spoturi şi reportaje), aveam secretariatul, încăperea jurnaliştilor (adică redacţia), biroul de marketing şi vânzări, în care se înghesuiau Daniel Klinger şi încă vreo 2-3, care trebuiau să aducă bani, plus holul destul de mare.
Dar iată cum eram percepuţi la vremea aceea de o ziaristă, Rodică Ciobanu, care a scris un articol intitulat:”Cineva acolo sus vă iubeşte”.
“Nu are nimic din mirajul electronic al unui mare studio de radio. Nu are nimic din vânzoleala creatoare a unei redacţii de cotidian. Are mai curând ceva din zumzăitul unei săli de clasă, amplasată aproape de o discotecă. Radio Uni Plus: un cuib solitar la ultimul eţaj al unui hotel dezafectat. Cinci cămăruţe izolate fonic prin forţe proprii, aparatura – minimum necesar – obţinută prin contrapartidă cu publicitate pentru diverse firme şi 20 de redactori, posesori ai celor mai tinere voci din radiofonia românească. Materialiceşte, asta-i aproape totul. Să adăugăm talent, pasiune şi ambiţie, plus un spirit de zeflemea -terapeutic – , transpus adesea în expresii studenţeşti. Problema unui spaţiu corespunzător nu a fost rezolvată. Hotelul Modern – unde funcţionează prin bunavoinţa firmei Adagrirom – pare pe cale să fie demolat. Defapt societatea respectivă intenţionează să-l amenajeze. Deocamdată nu mai există ascensor, nici pereţi interiori, doar câteva fâşii de tapet murdar, care fâlfâie în curentul rece. Cărămizile formează mici piramide în mijlocul palierelor pustii, lângă mormanele de moloz şi gunoi. Chiar la intrarea în studio, o parte din tavan stă să se prabuşească. Apa curge când şi când, iar caloriferele sunt reci. Unica sursă de căldură: un reşou.
Se poate lucra în asemenea condiţii? Toată lumea e de acord că da. De altfel, tinerii redactori au căpatat – în cei doi ani de existenţă publică – un optimism de nomazi. Cele 12 etaje până la redacţie au fost suite gifâind de mulţi oameni politici, candidaţi la preşedinţie, şefi de partide, senatori, deputaţi. Toţi şi-au aşteptat cuminţi, la un colţ prăfuit de masă, intrarea în emisie. Mai ales în campania electorală. Actualul primar al Capitalei, Crin Halaicu, a fost la UniPlus în timpul campaniei pentru alegerile locale. Aflu că s-a arătat, cu această ocazie, extrem de amabil: i-a tratat pe jurnalişti cu bere la cutie , a stat la şuetă. Pe urmă, după ce şi-a luat scaunul în primire, nu i-a mai cunoscut. “Când ne-am dus să ne ajute pentru un spaţiu corespunzător, ne-a ţinut pe la uşi”., spune cineva, dând din umeri în semn de “la ce te poţi astepta?”.
Neâncrederea în puternicii zilei răzbate din comentariile trensmise pe post (“Mai mult ca să ne facem mâna”) şi din “glumele” care adeseori deranjează. Nu demult, un consilier prezidenţial, rănit în admiraţia şi devotamentul lui pentru preşedinte, a ripostat telefonic destul de dur la o glumă electorală, intenţionând o intimidare.
“Bineânţeles că avem simpatiile şi antipatiile noastre în politică, dar ne străduim ca ele să nu se “vadă pe post”, spune Mircea Marian, 25 de ani, student în anul doi la Filozofie, după ce a abandonat TCM, în ultimul an. El şi Constantin Druică, 25 de ani, TCM sunt acredităţi la parlament, guvern şi preşedinţie, alături de Corina Rădulescu (anul 2, la Drept) şi Alin Paidiu (elev) bat tot Bucureştiul în căutare de informaţii. “Câtă lume cunoaşte programele noastre de ştiri?” se întreabă retoric Ovidiu Nahoi, 26 de ani, ingîner şi, de vreo două luni, redactor şef la UniPlus. “Asta e drama noastră. Toată lumea ne ascultă pentru muzică, dar noi vrem să fim altceva decât un post muzical”.
Contra simbolicei sume de 1 lira pe an, UniPlus preia şi transmite jurnalele şi comentariile BBC. Dar 80 la sută din programul non-stop al postului este ocupat de muzică. Muzică pentru toată lumea, cu şi fără dedicaţii. Emisiuni – idilă ca acea “Buna seara, iubito” a lui Toti Marinescu, care s-a bucurat de succes. Diana Singer e disk-jokey. Ea, ca şi ceilalţi redactori muzicali, vine cu muzica de acasă. Pentru hit-urile de ultimă oră se cheltuie mulţi bani şi multă energie, căci România nu este cea mai bogată piaţă în acest tip de marfă. Ajunge pentru asta sălariul modest încasat lunar? Tinerii redactori se descurcă destul de greu. Pe feţele lor se citeşte, însă, o mândrie de self-made man.
De la etajul al 12-lea al hotelului Modern se transmite în eter o melodie lentă, nici veselă, nici tristă, cu un sunet prelung de trompetă, ca o invitaţie la călătorie. Ovidiu pregăteşte o ştire, Corina îşi pune căştile, iar directorul general Daniel Klinger, 24 de ani, se pregăteşte pentru o întâlnire de afaceri. Care este mesajul ce ar trebui să ajungă până la ascultători? Ei bine, cineva, acolo sus, la ultimul etaj al unui hotel dezafectat, vă iubeşte”.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s