039 – Radio & Showbiz: Bobby Torok si “Azilul de noapte”

Posted: March 9, 2008 in Cartea Radio & Showbiz

Dar cine era Bobby şi ce legătură avea el cu mine şi cu radioul? Ei bine, Bobby era un tip de peste 40 de ani, care avea un magazin de gadget-uri în cartierul Cotroceni. Pe firmă scria “New York New York”, după denumirea oraşului în care-şi petrecuse viaţa timp de aprope cincisprezece ani.
L-am cunoscut prin cineva care-i spunea “rockerul american”, deoarece cântase în tinerţe la bass într-o trupă de rock şi era pasionat de muzică şi de chitara. Pe vremea aceea eu aveam în spate câteva ediţii bune de “Azilul de noapte” şi eram în mare căutare de invitati. Aşa am ajuns să vreau să-l cunosc şi să-l invit la emisiune. Trebuie să recunosc că-mi era cam târşă, căci în ciuda tupeului de care dădeam dovadă pe post, în realitate eram o fire timidă când venea vorba de povestit cu altă lume, necunoscută. Iar ăsta credeam că-i american get beget la început, iar eu cu un american nu mai vorbisem până atunci şi nici engleză nu prea ştiam foarte foarte bine. Dar când am auzit că vorbeşte româneste, m-am mai liniştit.
Bobby se îmbrăca de obicei în blugi şi purta tot felul de veste şi de cămăşi, catarame şi alte accesorii, cum ar fi inelele, identice cu cele pe care le poartă cei ce conduc motociclete Harley Davidson. Era un om destul de înalt, peste 1.80, cu barba aproape albă, dar bine îngrijită. În ciuda hainelor care te pot induce în eroare, Bobby era un om curat, îngrijit, chiar cochet uneori. Dar îi plăcea să şocheze prin apariţie. Conducea un jeep jerpelit, cu număr de New York şi un Mercedes ramolit. Marile lui pasiuni erau muzica rock şi maşinile. În timpul liber sculpta corăbii din lemn şi stătea de vorbă cu toţi cei care treceau prin magazin. Soţia lui, Ela era şi ea de multe ori împreună cu el, defapt ea era directoarea afacerii. Veniseră de câteva luni în Bucureşti, că să-şi pună la cale un business în ţara lor de baştină, după ce-au muncit la New York. Copiii Elei (dintr-o căsătorie anterioară) au fost crescuţi împreună cu Bobby. Acesta nu s-a sfiit niciodată să declare că “fi-miu e toxicoman, toată ziua-şi înfige ace-n venă”, iar fiică-mea nu mai are nici ea mult până să se apuce de asta, dar lucrează deocamdată pe Wall Street.
Emigraseră cu 15 ani înainte, mai întîi el, apoi şi ea. Înainte de a ajunge pe tărâm american au stat prin lagăre de imigranţi, în Italia. Odată ajunşi la New York şi-au închiriat o locuinţă insalubră. “N-aveam nici căni”, povestea Bobby. “Ne făceam mâinile căuş, ca să bem apă”.
Mai întîi s-a angajat ca reparator de casetofoane, la un service auto. “Ma uitam la unul care repara, vedeam ce face şi îl imitam”. Ela işi găsise un job de cosmeticiană, sau de manichiuristă, nu mai ştiu.
Mai încolo Bobby s-a facut taximetrist, doar avea experienţă în transporturi, fusese şofer de TIR înainte să plece. Cel mai mult îi plăcea să povestească despre cum se orienta la clienţi. “Dacă-l vedeam pe unul străin de oraş şi mai ales pe asiatici, îi duceam de la aeroport pe drumul cel mai lung cu putinţă spre oraş, ca să le iau cât mai mulţi bani”.
În orice caz, avere n-a facut acolo, însă cu dolari americani puteai să cumperi mult mai multe în România. Acesta a fost şi unul din motivele pentru care s-au întors. În plus, nu mai erau tineri şi le stătea mai bine în propriul lor magazin, decât muncind pe la unul, pe la altul, în America. Dacă ei au venit, pe copii nu puteau să-i aducă. Ei crescusera acolo, erau americani cinstiţi deja. În plus, ce să mai facă copiii deja mari, în România? Ela şi Booby făceau însă o grămadă de drumuri la New York, să aducă marfă pentru magazin şi să-şi vadă rudele (o duseseră acolo şi pe mama lui).
Bobby avea un mare cult pentru America. Tot ce ara american, tot ce făcea americanul era bine. Din această cauză era şi atât de supărat pe ce se întâmpla în România. Aici toate abia se pusesera în mişcare după Revoluţie, oamenii nu ştiau cum să procedeze, era o degringoladă totală, iar la mentalitate mai aveam mult de lucrat.
Sigur, din dragostea lui pentru America mai exagera uneori lucrurile sau le mai umfla. El nu era un tip cult, n-avea educaţie, dar şcoala vieţii l-a învăţat multe. Era deştept şi ştia să vorbească despre orice subiect, de la Bobby Fisher, marele jucător de şah, la avioane. De-asta i-a fost şi aşa de uşor să-şi găsească locul lui la “Azilul de noapte” şi a cucerit publicul din primul moment. Făcea dezacorduri gramaticale, cuvintele pe care nu le ştia în română le adapta din engleză şi vroia să aibe întotdeauna dreptate, cam astea erau cusururile lui, însă lumii nu-i păsa de ele. L-au îndrăgit repede, deşi mai erau câţiva care sunau să-i facă morală.
Îi plăcea să şocheze prin expresii gen “Fuck you!”, care a devenit favorita să. Ţin minte că la concertul aniversar al radioului din 11 ianuarie 1993 s-a urcat pe scena improvizată în faţa Casei Poporului şi i-a învăţat pe copiii din public să strige “Fuck you”. Iar lor le-a plăcut!
Cuvinte precum “cur”, “tâţe” şi alte părţi anatomice erau deseori repetate într-o emisiune şi nici măcar n-avea patrăţel roşu, hehehe. Până la urma CNA-ul, care i-o cocea de multă vreme a recomandat suspendarea emisiunii lui “Azilul de nebuni”, pe motiv că a citit pe post şi a comentat “Povestea pulii”, scrisă de marele nostru autor, Ion Creangă.
Pe vremea aceea eu realizam în continuare “Azilul de noapte”, iar el îşi făcuse propria lui emisiune, “Azilul de nebuni”. Eram certaţi la cuţite în acea perioadă şi ne ironizam reciproc cât puteam, fiecare în emisiunea lui.
Supărarea lui pe mine a pornit de la un “Azil de Noapte” la care invitat era Corneliu Coposu. Ideea mea de a-l aduce în studio pe acest mare om politic i-a placut foarte tare. Ştiu că invitatul sosise deja, însoţit de bodyguarzii dânsului, care au impânzit toată strada Latină, iar noi ne gândeam cum să începem. Mi-a zis:”Las’ că încep eu, dacă tu nu vrei, fac eu introducerea”. Nu ştiu de ce, când am deschis microfonul (eu stăteam la mixer, el pe un scaun în faţa mea, alături de invitaţi) după ce am prezentat începerea unei noi ediţii a “Azilului de noapte” am deschis şi discuţia, punându-i întrebări domnului Coposu. Din acel moment n-a mai vrut să scoată o vorbă şi aşa s-a încheiat colaborarea noastră. Probabil că s-a simţit trădat, că nu-l lăsasem pe el să dea startul, nu ştiu ce-a fost în capul lui, căci nu mi-a spus niciodată. Păcat… în acea seară ştiu că venise să mă ia la emisiune cu jeep-ul lui cu număr de New York. Era iarnă, frig şi maşina era decapotabilă. Intra frigul prin pânza trasă peste noi, dar ne încălzea în schimb entuziasmul de a-l avea în emisiune pe domnul Coposu. Păcat că s-a sfârşit aşa. N-am discutat niciodată despre asta. Chiar niciodată… Acum poate că stau amândoi la taclale. Deşi, domnul Coposu e în Rai, dar de Bobby nu sunt sigură, hahahaha.
A trebuit să susţin singură toată emisiunea şi să-i pun o grămadă de întrebari seniorului, care calm răspundea între două fumuri de Kent. Asta era ţigara dânsului preferată, nu fuma nimic altceva decât două pachete de Kent pe zi.
Mai târziu l-am avut invitat şi pe domnul Radu Câmpeanu, al cărui fan fusesm la primele alegeri de după Revoluţie. Spre deosebire de Corneliu Coposu, domnia să a venit însoţit de o singură persoană, ceea ce m-a mirat foarte tare. Eu credeam că domnul Coposu va fi cel care va veni neânsoţit, dar m-am înşelat.
A fost aspru criticat Câmpeanu atunci, însă ştiu că a dat dovadă de multă tactică, aşa cum îi şade bine unui politician. La 3 dimineaţa aproape că nu mai sunau telefoanele, iar majoritatea ascultătorilor de până atunci îl cam luaseră în balon. S-a legat de un singur telefon şi a manevrat în aşa fel discuţia, încât să fie chiar lăudat până la urmă. De atunci au sunat numai telefoane favorabile şi a încheiat emisiunea, triumfător, la 6 dimineaţa.
Un alt invitat al meu la Azil a fost Ion Cristoiu, pe atunci cel mai popular şi de succes om de presă. Reuşise să facă din “Evenimentul zilei” ziarul care se vindea cel mai bine.
Cristoiu fuma trabucuri, ceea ce mi-a făcut la un moment dat imposibilă şederea în micul studio şi l-am lăsat să dialogheze singur cu ascultătorii, asta după două sau trei ore de la începerea emisiunii. Iată ce a scris domnul Ion Cristoiu după participarea la această emisiune, într-un articol intitulat “Şapte ore la Azilul de noapte”: ” Postul de radio UniPlus a avut excelenta iniţiativă de a organiza în fiecare vineri noaptea , sub titlul de “Azilul de noapte”, un dialog în direct cu ascultătorii, susţinut de un om public al momentului. Au răspuns până acum tirului de întrebări telefonice: Marian Munteanu, Corneliu Coposu şi Radu Câmpeanu. Judecând după telefoanele de noapte pe care le primeşte “Evenimentul zilei”, emisiunea se bucură de succes. () După aproape patru ani din decembrie, 1989, populaţia e dezamăgită, obosită de evenimente care n-au dus nicăieri, îngrijorată că nu se întrezăreşte nimic bun în viitor. () Nu întâmplător unii ascultători m-au somat să spun precis, în număr de ani, cât timp vom mai fi în această stare, când vom ieşi la liman.() La nici-un ascultător care a sunat n-am întâlnit o poziţie pro Iliescu, sau pro FDSN”.

Advertisements
Comments
  1. wizz says:

    Mda, ar fi foarte interesant daca ai converti in format mp3 niste casete cu Bobby, ar fi placut sa-l mai ascultam. Chit ca acele conversatii se refera la vremuri demult apuse.
    Din cate stiu inregistrai pe casete acele emisiuni.

  2. Diana Singer says:

    nu mai am absolut nici o caseta…dar s-ar putea sa mai fie fani care au si ii rog cu aceasta okazie sa-mi scrie la dialdy@yahoo.com

  3. ana-maria says:

    ce bine ca se gasesc bloguri prin search. mi-am amintit de bobby torosh stiam ca se pronunta, iar de tine ca erai diana. si cautat azilul de noapte/ de nebuni. hei, pt mine bobby a insemnat ceva. nopti pierdute cu o muzica din care nu prea intelegeam nimic ( imi parea f dur ufo :D)/ nu stiam de orgoliul sau, stiam in schimb de toleranta sa extraordinara. de “viata e scurta, nu iti bate joc de ea” caci asa traia, asa ajungea la mine in fiecare noapte. cand era? vinerea ? stiu ca am vazut emisiune cu voi doi la un reportaj la tvr si el parea asa de inalt cu barba lui si era asa cum mi-l imaginasem si tu aveai parul oxigenat, aratai exact cum credeam ca treb sa arate o rockerita.

    mai tin minte si acum ultima emisiune si am avut mult timp impresia ca se plictisise de emisiune, ca fortase nota pt a fi dat afara cu surle si trambite. am fost suparata pe el, mi s-a parut ca ne tradase. era imatur, atunci a disparut un idol, sau din idol a devenit doar un om.

    stiu ca apoi a cumparat radioul (?) si apoi ca era f bolnav, spusese inainte ca avea boala aceea ” a barbatului mereu calare ” ( ha ha ha), stiam de fiica lui ( care ii spunea ca asta e” barbatul curvar e mare scula, femeia curva e in santz” ), de fiu nu imi amintesc sa fi spus ceva.

    cred ca daca ne amintim, e inca printre noi.
    ma bucur f tare uite pt prima data ca exista bloguri si am putut da de tine. so, how are you? 🙂

  4. mosul chifla says:

    Buna Diana, te salutam noi, mosul chifla si anticristul de la 6, nu uita sa difuzezi o piesa cu sepultura, asa sunau apelurile noastre telefonice, iti mai aduci aminte, te pupam!

  5. Diana Singer says:

    ha! ce tare! imi amintesc de telefoanele alea. Rock N’ Roll forever!!! 🙂

  6. Alex says:

    He-he, ce vremuri… 🙂

  7. Alex says:

    By the way, cred ca mai am eu o banda cu niste jingleuri luata de la Adi Eftimie prin 97, daca le vreti, dati un semn va rog.

  8. jules says:

    Imi aduc aminte cu multa placere de vremurile acelea.
    Ascultam cu sufletul la gura Azilul de Noapte.

  9. dan says:

    Aveam 13 ani si stateam toata noaptea sa va ascult. Ajungeam la scoala mort de somn.. Mai tarziu, la 20 de ani am ajuns la Paris si-l ascultam pe Maurice pe skyrock tot asa toata noaptea. Era un fel de Bobby…

  10. Buna! Am ascultat, impreuna cu sotia, aproape toate “azilele”. Pentru mine au fost foarte folositoare. M-au invatat sa gandesc normal. Datorita lor am reusit sa traiesc cum cred eu. Pe atunci eram un strungar, acum am o mica firma de arhitectura si grafica!
    Boby a fost pentru mine un adevarat profesor. Diana a ramas in mintea mea vocea cea mai placuta, radiofonic vorbind. … Alte timpuri … pline de speranta!
    P.S. L-am cunoscut pe Boby personal. Am fost la el la firma si i-am aratat niste desene (caricaturi) facute in timp ce ascultam Azilul … S-a distrat cand le-a vazut!….

  11. alex says:

    bobby ramane in mintea mea ca un om care a schimbat mentalitati nu o sa uit concertele uniplus in fata casei poporului, cand cei de la holograf cantau si se aruncau monezi inspre scena la piesa”banii vorbesc” , parca imi staruie inca n minte ” nu stiti unde va aflati?…..” pacat ca nu mai exista printre noi acest om as fi fost tare curios despre parerea sa despre politica actuala , scena actuala muzicala etc. scuze ptr greselile gramaticale emotii

  12. RR says:

    fragment dintr-un Azil de noapte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s