Diana Singer's Blog

Am citit ieri un articol pe blogul Mihaelei Radulescu si m-au luat iar toate frustrarile si indoielile, angoasele si testoasele. Cica imbatrinim si ca sa imbatrinim frumos trebuie sa depunem efort, nu gluma. Da-i cu sportul, lasa-te de fumat, fara vin, bere si alte alcoolice, gata cu mincatul, doar asa, selectiv, ca de-acum aleluia, s-a terminat cu vrajeala! Si cu viata si cu tot! Ah, de ce m-am nascut eu pamintean si cine a mai inventat si durata de viata si de ce n-am aflat nici pina in ziua de azi unde ne ducem dupa ce incercam sa supravietuim acestei cumplite boli, care sapa in noi pina cind ne rapune?

Cel mai mult imi place teoria cu extraterestri, care aleg sa se incarneze pe pamint, pentru a trai noi experiente si a-si completa sufletul. Iar dupa ce mor revin la sinele si constiinta, care sint eterne. Bine, cred ca sint si masochiste, ca altfel nu-mi explic cum de se supun repetat la aceste cazne carnale, de la chinurile facerii si pina la chinurile abstinentei la batrinete. Dar poate au motivele lor, sau mai bine zis, avem motivele noastre nestiute.

Mi-e din ce in ce mai clar ca generatia noastra nu se impaca deloc cu imbatrinitul si cere inevitabil o alta ordine biologica. Noi nu ne mai consideram maturi, noi mai avem multe de invatat, de trait, de experimentat. Nu vrem scaun cu rotile, azil de batrini, sa ne pupe copiii pe frunte si sa aiba grija de noi. Nu! Noi vrem pur si simplu sa ne traim vietile in continuare, asa cum o facem de cind ne stim. Si cel mai mult ne scoate din minti cuvintul ‘doamna’. Nu pentru ca n-am fi, ce pana mea, ci pentru ca in loc de respect, cuvintul asta e un fel de inlocuitor pentru ‘la virsta ta nu pot sa te iau la per tu, ca poate faci infarct’!:)

Mi se spune’doamna’ de la 30 de ani. De la 30 de ani sint prea batrina. Prea batrina pentru radio, prea batrina pentru tot (acum au ridicat stacheta la 40, gen ’40 is the new 30′, dar ce folos?). Am trait intr-o societate (cea romaneasca), care are obsesia tineretii, in sensul strict, ca daca esti tinar e ok si cam atit. Dupa 30 de ani, daca nu esti pe picioarele tale, cu un cont destul de maricel in banca si cu propria ta afacere, esti un om pierdut. Si cam de aici incepe dragostea nemasurata pentru bani si incepi sa inveti ca singurii tai aliati de acum inainte in viata, sint banii. Te uiti la cardurile bancare cu drag, le mingii si le admiri. Devin singurele accesorii care iti dau valoare si te fac sa cresti in proprii tai ochi. Sint singurele care nu-ti spun ‘doamna’. Sigur, mai sint si prietenele tale, care insa, fiind la fel de deprimate ca si tine nu-ti sint de prea mare folos.

Acum citiva ani (vreo 2, cam asa) am luat-o la sanatoasa si am aterizat in UK, am decis sa-mi construiesc o alta viata.

Iar aici oamenii imi spun ‘madam’. Dar cu respect. ‘Dumneavoastra’ nu exista decit in ton. Cu acelasi respect. Acum sa vad cum fac sa si intineresc!:)

Asta e primul titlu care mi-a venit in minte. pe urma mi-am dat seama ca-i stupid, da’ mi-a placut totusi atit de mult, incit am decis sa-l pastrez:)

Multi ani am crezut ca Geta-i saraca cu duhul. Ca n-o duce mintea, ca-i inceata si ca orice lucru as vrea sa-i explic e pierdere de vreme, deoarece i-ar lua prea mult timp sa inteleaga increngaturile mintii mele. Asa ca am pastrat-o pe Geta numai pentru momentele in care vroiam sa-mi odihnesc mintea, sa ma distrez, sa ma relaxez cu o conversatie care nu duce nicaieri si de care nu-mi prea pasa, daca o intelege ori ba.

Geta nu facea niciodata lucrurile asa cum as fi vrut eu, nu era spontana, nu intelegea in fix 2 secunde ce vroiam de la ea, nu sarea fara sa intrebe, nu se prindea de multe ori la glume, ce mai, Geta era catastrofa din viata mea. Dar nu stiu de ce as fi sarit si in foc pentru ea. Sau poate pentru ca, de fiecare data cind vroiam sa ma calmez, sa visez, sa caut alinare si o solutie la problemele mele, Geta ma asculta. Geta era un fel de Dumnezeu. ma asculta si nu-mi dadea nici o solutie, pina la urma imi rspundeam tot eu si mergeam mai departe, multumita de ajutorul pe care mi l-a dat.

Pina intr-o zi, cind in sfirsit, intr-o strafulgerare de liniste si intelepciune mi-a dat prin minte ca Geta spune lucruri inteligente, lucruri de bun simt. Geta vroia sa isi puna perne colorate in casa, sa le creeze, sa-si faca viata mai frumoasa. Ceeeee?? perne?????? auzi ce mai viseaza si Geta asta! Lumea se sfirseste, traim in secolul vitezei si Geta sa gindeste la perne. Si un teren, o casuta. WTF, Geta? asta pina cind, intr-o zi, m-am uitat prin viata mea, mi-am oprit gindurile, am stat sa miros lucerna, s-ascult vintul si sa-mi aduc aminte ca sintem simpli muritori. imbatrinim multitasking, invirtindu-ne in problemele altora, vrem sa devenim cei mai buni, sa fim cei mai destepti, cei mai aprigi si cei mai cu mot!

Cind de fapt, cu totii avem nevoie de GETA!!!!:)

Cind m-am mutat in Londra am nimerit intr-o zona plina de negri. Nu multi vorbeau engleza.Apoi m-am mutat mai in nord, tot in Londra. Aici e plin de srilankezi, indieni, pakistanezi. Aud doar limbi necunoscute pe strada. La banca, la supermarket, peste tot absolut, e plin de ei. Iti vorbesc intr-o engleza aproximativa, astfel ca te intrebi ce dracu de limba ai invatat tu din dictionar. In shopurile lor de-abia leaga 2 vorbe, pina inteleg la ce te referi iti vine sa-ti iei cimpii. Am invatat sa ma rezum la cuvinte simple, gen: ‘milk’, ‘bread’:)

Acum guvernul vrea ca imigrantii sa stie limba…engleza:) acum s-au trezit, auzi! sa stii engleza este o conditie impusa prin lege. In sfirsit. Cum dracu au absolvit insa imigrantii scoli la Londra, iar dupa 10 ani tot nu vorbesc engleza, nu stiu. Si da, o sa folosesc des expresia ‘cum dracu’, pentru ca exact asta iti vine sa exclami mereu. E o mirare agresiva, pornite din adincurile sufletului tau secat, care se astepta sa traiasca printre englezi, nu in India! Nu sint rasista, putin imi pasa de culoarea pielii lor. Sint insa oripilata de faptul ca nu au venit sa se transforme in persoane civilizate, ci au adus mahalaua cu ei. Arunca toate gunoaiele pe strada, shopurile lor sint mizere, iar daca te muti intr-o casa in care au stat ei, tra sa zugravesti.

Dar unde sint englezii? In afara Londrei, bineinteles. Au migrat scirbiti, de noii conlocuitori. L-am intrebat pe unul :’Where are you hiding?’ si l-a pufnit risul, cu subinteles:) s-au retras, subtil si conduc Londra din umbra. Fac o gramada de bani de pe urma turmelor de imigranti, le-au impus reguli, ii ard la bani de cite ori pot, si-au facut companii la care sclavagesc imigrantii pe leafa minima pe economie, asta daca au noroc. Imigrantii, daca au companii, se angajeaza intre ei.

Nu e de mirare ca englezii sint inspaimintati de turmele de est europeni care ii vor invada in 2014. S-au saturat. isi vor tara inapoi si pe buna dreptate. Ce ma supara este ca zeci de ani au acceptat imigranti care au venit la studii fara sa stie o boaba de engleza. Exista cartiere intregi locuite de alte nationalitati. In reclame, pe copertile publicatiilor, peste tot vad englezi si o gramada de indieni si negri. Nici un est european, Noi sintem un fel de dracu, pentru ca venim din comunism. Pentru ca, se pare ca Ceausescu a fost mai al dracu decit mahalaua indiana, sau teroristii pakistanezi. Bin Laden nu i-a speriat cum ii sperie pe ei est europenii. Hotelurile lor din centrul Londrei au patroni arabi, iar de Ramadam vezi numai Lamborghini si Ferrari pe strada pe care au construit celebrul magazin Harrods. Vin baietii sa cheltuie niste bani pe-aici si sa vada ce mai fac unchii lor din Londra, care au cumparat jumatate din oras.

Proprietarul casei in care stau e arab. Doctor, nu sta in Londra. Deasupra mea sta un indian, pe care l-a pus dracu sa aspire scarile la 2 noaptea, in chiloti. Ce dracu poate fi mai rau? 🙂  L-am reclamat si a promis ca n-o sa se mai intimple. Sper!

Fereasca sfintul sa zici ceva de ‘voi indienii’, ca cica esti rasist! Pot chema si politia si te pot da in judecata. Sigur, n-ai nici o vina ca te-ai nascut intr-o alta tara, sau ai alta culoare. Dar ai o vina cind nu reusesti sa te educi, nici pe tine, nici pe copiii tai.

Sincer, abia astept sa vina romanii si bulgarii in 2014. Pentru ca trebuie sa existe un echilibru.

Nu e usor sa sfatuiesti pe cineva sa emigreze, dar e oarecum firesc sa indemni pe cineva sa nu se fereasca de experienta emigrarii, macar o data in viata. Nu sint o nationalista, nu cred in natiuni cu coada sus, ca ele-s cele mai cele, nu cred ca trebuie sa ne urim sau sa ne iubim unii pe altii pe criterii de ‘in ce tara te-ai nascut’ sau ‘in ce tara traiesti’. Locuind de aproape un an in Marea Britanie, unde atitea natii impart o singura tara, am devenit mai internationalista decit eram si vad cu alti ochi convietuirea alaturi de atitea culturi si obiceiuri diferite. Am un respect infinit pentru umanisti  si pentru cei care s-au chinuit sa unifice Europa, sa stearga ura de rasa de pe fata pamintului si sa ne faca sa devenim mai toleranti. Pentru ca da, consider ca am devenit un om mai bun si mai intelept, apreciez mai mult valoarea umana, mai ales prin prisma diversitatii. Sigur, de multe ori ma mai surprind injurind ca nu gasesc englezi prin Anglia si ca stiam mai multa engleza cind am venit, decit acum, cind in fiecare zi ma conversez cu indieni, nigerieni, arabi, you name it! Numai englezi nu, astia parca stau ascunsi in tara lor. Suni la Romatelecomul lor-dai de indieni, suni la reteau de telefonie mobila-iar un indian amabil, ai nevoie de un electrician-cauta un polonez  sau un roman, ca englezii cer triplu s.a.m.d.

Iar de locuit locuiesc intr-un apartament din casa unui  englez, negru  cu obirsii jamaicane, motiv pentru care, 6 luni pe an  sta pe insulita insorita, in defavoarea unui tinut rece, in care vara e ca iarna. Noroc ca mie imi place ploaia. Ma uit  acum pe geam si ploua. E 11 iunie iar afara nu sint mai mult de 12 grade. Am dat drumul la centrala,  astazi e ziua mea libera si ma rasfat  stind in virful patului, cu laptopul in brate. Nu am mai scris de o jumatate de an pe blog si cred ca a sosit momentul.

Ma intreb daca sint fericita si-mi raspund instantaneu ca da. Imi place fiecare secunda din viata mea aici, pe cind acum un an uram fiecare clipa, din strafundurile finitei mele, uram Romania, romanii (sau 90% dintre ei), uram mizeria in care ma scaldam. Si asa am decis sa plec. ‘Ohooo, mama, sa  crezi tu ca mai vin io in vizita in urmatorii 5 ani!’ eram hotarita sa nu mai calc prin Romania cite zile o sa mai am. Nici acum nu mi-a trecut supararea.

Dar ca sa revin la subiect, pentru ca multi au dilema emigrarii: ca experienta este nepretuita, dar daca te poti adapta sau nu, daca o sa fii fericit in alta parte asta nu poti stii decit… daca incerci. O prietena se reintoarce duminica, definitiv in Romania, dupa doar 3 luni de Londra. Nu o condamn. Nu suporta vremea, se simte rau, nu a reusit sa se adapteze. Alti romani pe care-I intilnesc imi spun ca asta e, aici esti sclav, toata viata ta e numai munca si iar munca, dar, spre deosebire de Romania-se merita! Putini isi propun insa sa se intoarca in tara chiar acum. ‘Peste citiva ani, sa reusim sa mai stringem niste bani’. Dar uneori anii trec si acest lucru nu se mai intimpla. Iar cei care se reintorc in Romania  dupa 10 ani, o parasesc din nou dupa numai citeva luni. Pentru ca atitia ani intr-o tara straina devin obisnuinta.

Eu imi doresc din tot sufletul sa ramin aici pentru toata viata si daca o fi sa mor si n-oi avea bani, as fi fericita sa ma ingroape primaria pe malurile Tamisei. Atit de mult m-a mihnit tara mea. Si din nou: sper totusi, ca intr-o zi sa-mi treaca…

Ce sa mai tot umblam cu manusi si limbaj elevat, ca atunci cind ajungi la cei 20 si ceva de km inaugurati de panglicarul nostru de Boc, injuri printre dinti, de mama focului. Asa ca sa nu ne mai prefacem, s-o spunem pe bune: nea Boc, nea taietor de panglici, sa-ti bagi autostrada-n fund! Da chiar acum! 🙂

In primul rind nu stiu ce minte trebuie sa aiba un prim ministru sa inaugureze 21 de km de autostrada. In al 2-lea rind nu stiu ce minte tra sa ai sa inaugurezi o autostrada neterminata? Autostrada?! Care autostrada, ca e strada si-atit!

Read the rest of this entry »

Vreau un Dumnezeu personal. Unul caruia sa-i zic: “breh, fa-te incoace, sa-ti spun la ureche ce mi-as mai dori”, iar EL sa asculte cu intelepciune, intelegere si bunatatea care il caracterizeaza. Iar daca gresesc sa ma admonesteze blind si sa ma puna pe calea cea dreapta. Vreau un Dumnezeu al meu, aici, pe pamint, nu intr-un abstract pe care unii cred ca-l vor intelege abia in viata eterna. Vreau un Dumnezeu dupa chipul si asemanarea mea si care sa ma rasplateasca asa cum m-as rasplati eu insami. Voi nu?!

Cheers! 🙂