Îmi tremură mîna pe ceașca de cafea, scriind aceste rînduri. Mesajul pe care l-am primit și pe care vi-l împărtășesc si vouă, este un mesaj mult prea ciudat și răscolitor, pentru a-ți începe ziua cu el. M-am întors pentru cîteva minute în timp, trăind senzațiile de demult, cînd locuiam lînga casa doamnei Doina Cornea și vedem 24 de ore din 24 un milițian la poarta ei. Measjul primit de la un anonim (hai să credem că îl cheama Mirciulica) a fost pentru mine revelația că răul există. Și pe vremea împușcatului aveam dosar pe la securitate, că nu-mi țineam gura deloc și făceam mișto de Ceaușescu, dar ca să mă spioneze cineva și la primul radio independent din România, n-aș fi crezut. Abia acum îmi dau seama de ce, instinctual, l-am urît atît de mult pe Ion Iliescu!
Un fost securist regretă:v-am spionat radioul!
Posted: November 25, 2010 in Cartea Radio & Showbiz, Despre radio
Am citit cu stupoare pe un blog de media cum că Șerban Huidu, impreună cu Găinușă intenționează să-și ia catrafusele Cronicii și să plece la RCS/RDS. Nu m-ar mira, dar nu avînd în vedere că e tata lui Huidu prieten cu patronul de la RCS, ci pentru că, cei doi cîrcotași au făcut în 2009, nu mai puțin de 7 spoturi pentru o campanie Digi tv. Amănunte pe blogul lui Șerban Huidu, unde publică toate aceste spoturi și unde mi-a atras atenția următorul comentariu: “Legatura pe care o fac unii intre voi si client (RCS) e aiurea. E un spot iar RCS e client. Atat”.
Ei, acum aștept să văd dacă omul a avut dreptate sau nu. Contractul Cronicuței cu Prima TV expiră în decembrie 2010 și tot ce este posibil ca oamenii să vrea să plece la alt post, care le promite marea cu sarea și are nevoie de branduri precum Cronica Cîrcotașilor, ca de aer.
“Să-i dea Dumnezeu sănătate celui care a inventat vodca. Mai ales la momentul potrivit!”
Cam așa suna o fraza din programele Uniplus de acum 20 de ani, cînd se făcea radio LIVE, cu adevărat live. Da, atunci chiar făceam radio. Acum s-ar putea să vă sune ca un radio de cartier, deoarece se aude prost. Atât a reușit însă fostul nostru coleg Marius Suditu sa proceseze, a făcut și el cum a putut mai bine. Treceți peste calitatea audio și încercați să apreciați ceea ce făceau niște nebuni fără acte, la vremea aceea. Mi-e dor de radio. De ACEL radio…
Like this:
Dragi colegi, pe această cale ţin să vă anunţ că mă bucur nespus că CAmera retardaţilor şi-a dat votul pentru ca la radiourile în FM din România, sa se cânte 40 % muzică româneacă. Conform Nielsen, din 100 de piese difuzate de majoritatea radiourilor și tembeliziunilor muzicale românești, oricum 52 sînt compuse şi cântate de români, aşa că nu-mi fac probleme că nu vă veţi descurca. Bucuraţi-vă că piesele nu trebuie să fie şi cîntate în limba română, pentru că atunci da, într-adevăr ar fi fost o problemă. Pentru voi, nu și pentru radiourile online, care au scăpat ochiului ager și neânfricat al politicienilor noștri 
În fiecare zi trăim, de fapt, între 2 lumi, una personală și cealaltă a tuturor. Trăim adică, între Dumnezeu și realitate. Bine spun cei care încearcă să deslușească tainele trecerii noastre pe pământ, că noi ne creem de fapt propria noastră realitate, pe care o putem transforma conform educației, dorințelor, alegerilor noastre. Putem vedea jumătatea plină sau jumătatea goală a paharului, putem trăi într-o cocioabă și să ne imaginăm că urcăm treptele unui palat de cleștar.
Din păcate însă, oricât ți-ar place să visezi și să te izolezi, nu poți să nu dai nas în nas cu realitatea celorlalți, care, combinată, dă istoria omenirii. De aici apar scepticismul, moda, manipularea, politica, dorința de a fi mai presus de dorințele individuale și de a te remarca într-o realitate comună, cu un Dumnezeu de fațadă și teorii ale științelor așa zis exacte. Omenirea este un amalgam fără vise, un morman de gunoaie, o istorie a intrigii, trădării și războaielor. De mii de ani omenirea se chinuie în boală, suferință, agonie. Merită sau nu, acest chin? Eu zic că nu. Deoarece omenirea nu face altceva decât să reacționeze la realitatea comună, dată de condiții meteorologice, cataclisme, poziție geografică, boli, necesități, neputință, neștiință, etc.
Mi se face lehamite de atâta prețuire a morților, iar anul ăsta criminal a fost mai mult anul deceselor anunțate decât al crizei financiare, deși s-au completat admirabil. Am început să fac o listă cu hai, cine mai moare, mai moare careva, se mai sinucide, se mai îmbolnăvește, mai dă ortul popii vreo vedetă uitată de toți cei care la înmormântare vor plânge cu lacrimi de crocodil?
Este incredibil cum pe lumea asta ești mai bun mort decât viu și cum călăii tăi îți aduc cele mai frumoase coroane de flori și fac cele mai mirobolante declarații la televizor. Publicul îți cumpără cărțile, precum bibelourile must have din bibliotecă, nu le va citi nimeni niciodată, dar dau valoare casei, pentru că tu maestre, ești mort. Și se vorbește mult despre tine. Aproape că aș descrie mecanismul care se declanșează cu repetir, de fiecare dată. Șoc și groază, nu se așteptau să mori, apoi scormonesc rahatul prin spitale, la morgă și în analizele medicale. La tv se strâng toți călăii tăi, plângând un mare om vreo 5 minute, după care încep să-și amintească de ce te-au urât.
Doar doi sînt oamenii față de care am un respect deosebit în televiziune: Andreea Esca și Florin Călinescu. Mai sînt câțiva care acum abia încep să urce, dar mai bine nu-i nominalizez, ca să nu-mi fac dușmani. Și mai e și Gheorghe, un excepțional om de talk show.
